SPR VÂLCEA: Un șofer drogat și 16 sub influența alcoolului, prinși pe șoselele publice

Amenzi pe bandă rulantă, permise reținute și dosare penale. Este bilanțul unui week-end plin pentru polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea. Agenții de circulație au făcut razii în tot județul, folosind, pe lângă aparatele alcooltest, și aparatele DrugTest, recent achiziționate.

Ei bine, în urma amplelor acțiuni, polițiștii vâlceni au aplicat 126 amenzi contravenționale,în valoare totală de peste 35.000 lei, fiind reținute 30 de permise de conducere. De asemenea, au fost depistați 16 șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool, iar un șofer circula cu autoturismul pe drumurile publice sub influența unor substanțe interzise. De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale.

Ca exemplu, IPJ Vâlcea a prezentat, în cadrul unui comunicat de presă, cazul unui tânăr de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care a fost depistat la Brezoi, pe DN 7 A, conducând drogat, rezultatul fiind pozitiv la substanța amfetamină.

„În urma testării cu analizatorul de droguri rezultatul a fost pozitiv. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal” – precizează IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like