STAŢIE PECO din VÂLCEA, JEFUITĂ de trei bărbaţi. Suspecţii au fost reţinuţi!

În această dimineață, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Bălcești au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a trei bărbați, din orașul Pantelimon, județul Ilfov, bănuiţi de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Din investigaţii rezultă faptul că, în data de 23 august a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 37 de ani, toţi din orașul Pantelimon, județul Ilfov, ar fi sustras, prin distragerea atenției, suma de 150 de lei de la angajatul unei stații de alimentare carburant, din orașul Bălcești.

Astfel că, în jurul orei 18.00, cei trei bărbați au intrat în stația de alimentare carburant și au comandat o sticlă de băutură, pentru care i-a înmânat vânzătorului o bancontă de 500 de lei. La scurt timp au motivat că băutura este scumpă și au solicitat bancnota de 500 de lei înapoi, moment în care, din restul pe care îl primise, unul dintre aceștia a sustras 150 de lei.

Prin aceeași metodă, la data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, cei trei tineri au sustras 200 de lei dintr-un magazin, din comuna Ghioroiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, azi, 13 septembrie, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, față de cei trei bărbați, urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Bălcești, cu propunerea de arestare preventivă.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.