Tânăr din Păușești, prins drogat la volan. Vezi ce substanțe a consumat!


Circula cu tupeu pe străzile din municipiul Râmnicu Vâlcea deși consumase substanțe interzise înainte de a se urca la volan. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Păușești Măglași, care a fost depistat ieri, 18 septembrie 2022, pe raza orașului și supus unui drug-test. Evident, așa cum spuneam, bărbatul a picat testul cu brio, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea constatând că el consumase Benzilpiperazina (BZP) – vezi mai jos despre ce este vorba.

“În urma testării acestuia cu aparatul Drugtest, a reieșit un rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea stabilirii substanțelor psihoactive în organism. 

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” – precizează IPJ Vâlcea.

Potrivit site-ului dsptimis.ro, Benzilpiperazina (BZP) este un drog cu efect euforizant și stimulent, comparabil cu cel produs de amfetamine. Efectele adverse cunoscute sunt psihoze acute, toxicitate renală și convulsii. Au fost raportate decese în urma consumului de BZP asociat cu MDMA. Efecte adverse: Consumul de 50 – 200 mg de BZP poate duce la efecte immediate:

  • senzatie de eruptii pe piele
  • furnicaturi
  • obsesii
  • modificarea temperaturii
  • inclestarea maxilarelor
  • cresterea ritmului cardiac
  • dilatarea pupilelor
  • usoare sangerari nazale
  • senzatie de uscaciune a gurii
  • usoara incontinenta urinara

si efecte tardive:

  • cefalee de intensitate medie
  • greata
  • mahmureala
  • oboseala
  • insomnie
  • confuzie

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like