Tânăr din Vâlcea, la volan, drogat cu 4 substanțe 

La nu mai puțin de patru substanțe interzise a fost găsit pozitiv un tânăr de 19 ani, din Horezu, care a fost depistat conducând un autoturism pe drumurile publice. Incidentul a avut loc în data de 30 martie a.c., în jurul orei 15.30, în orașul Horezu.

“În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența a 4 substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like