RÂMNICU VÂLCEA. TINERI prinși cu DROGURI în mașină după producerea unui ACCIDENT

La data de 29 octombrie a.c., polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiu, în urma verificărilor rezultând că șoferul se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii au intervenit la evenimentul sesizat, constatând că un șofer de 25 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină parcată, după care și-a continuat drumul, lovind un alt autoturism parcat.

Cei 4 ocupanți ai mașinii au părăsit locul accidentului, fiind depistați ulterior de polițiști, care l-au testat pe tânărul de 25 de ani cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Polițiștii au efectuat și un control al autoturismului implicat în eveniment, descoperind 6 folii din aluminiu in care se aflau fragmente vegetale de culoare verde-olive, cu miros înțepător, acestea fiind ridicate pentru cercetări

A fost înregistrat un dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea.

You May Also Like