TRAGEDIE. Un bărbat din Vâlcea a murit noaptea trecută după ce s-a urcat pe stâlp de electricitate

Un bărbat de 53 de ani a murit noaptea trecută, 1/2 iunie 2018, după ce s-a urcat pe un stâlp de electricitate. Omul a fost electrocutat şi aruncat la pământ, iar cadrele medicale de la Ambulanţa Vâlcea care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru el.

„În momentul în care echipajul Ambulanţei a ajuns la faţa locului, bărbatul era deja decedat. Din păcate, nu s-a constatat decât decesul” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Vâlcea, Adrian Popescu.

Din primele cercetări ale Poliţiei Vâlcea, se pare că bărbatul s-ar fi urcat pe stâlpul de electricitate să fure curent. Poliţiştii au descoperit la locuinţa sa o instalaţie improvizată, iar omul s-ar fi urcat pe stâlp să tragă firele.

Foto: arhivă

You May Also Like