Trei persoane au murit la Vaideeni, chiar în ziua de Crăciun

UPDATE: Am aflat cu tristețe că cele trei persoane decedate sunt fiul, nora și nepotul viceprimarului comunei Vaideeni, Cornel Vasile Ichim.

Trei persoane au decedat azi, 25 decembrie 2023, în localitatea Vaideeni. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, autoritățile având suspiciune că moartea lor a fost cauzată de o intoxicație cu monoxid de carbon.

Tragedia a avut loc într-o gospodărie din satul Marița. “Din nefericire, la locul evenimentului s-au descoperit 3 victime (1 minor și 2 adulți), care prezentau leziuni incompatibile cu viața. A fost declarat decesul de către echipajul SAJ” – anunță ISU Vâlcea.

Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Foto arhivă

You May Also Like