Un vâlcean de 19 ani s-a ales cu dosar penal la Sibiu

Un moment de rătăcire sau un act de teribilist îl pot costa toată viaţa pe un tânăr de 19 ani, din judeţul Vâlcea, care s-a ales cu un dosar penale la Sibiu după ce a comis trei infracţiuni pe drumurile publice. S-a întâmplat la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, pe raza localității Porumbacu de Jos, când polițiștii au oprit în trafic, pentru control de rutină, un autoturism. Surpriza a fost atunci când au constatat că maşina era condusă de tânărul vâlcean, care nu deţinea permis de conducere.

„Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce autovehicule, iar autoturismul este radiat din circulație și numărul de înregistrare provizoriu aplicat este fals.

Astfel, pe numele vâlceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală care privește săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr de înmatriculare sau înregistrare fals” – precizează IPJ Sibiu.

You May Also Like