FOTO – VÂLCEA. Povestea unui accident cumplit. Un tânăr a murit după ce a fost abandonat de prietenii săi. S-a lăsat cu reţineri

UPDATE: Tânărul de 18 ani, care a decedat în urma accidentului de la Stăneşti, se numeşte Andrei Bratoiu (FOTO JOS). Băiatul se pare că a zăcut mai bine de 2 ore într-o baltă de sânge după ce prietenii săi l-au abandonat şi nu au anunţat producerea accidentului.

Un tânăr de 18 ani, din comuna Stăneşti, judeţul Vâlcea, a murit în urma unui cumplit accident rutier, fiind abandonat de prietenii săi în maşina făcută praf. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 27 iulie 2020, pe DN 643 B, când şoferul unui autoturism Skoda, condus din direcţia Stăneşti spre Măciuca, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara carosabilului, a lovit un cap de pod şi a căzut în pârâul Gura Văii, într-o prăpastie adâncă de 5 metri.

În maşină se aflau cinci tineri, şoferul de 26 de ani (C.F.C.) şi alţi patru băieţi, trei dintre ei minori, toţi din comuna Stăneşti. Doar unul a fost rănit grav, un tânăr de 18 ani, care se afla pe bancheta din spate, în partea stângă. El a rămas prins între fiarele maşinii şi a fost abandonat de prietenii săi, care au fugit ca laşii. Băiatul a fost transportat la spital, a fost operat, însă în cele din urmă medicii nu au mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul.

Iniţial, poliţiştii care au ajuns la faţa locului au crezut că tânărul de 18 ani a fost cel care a provocat accidentul şi a fost şi singur în maşină. Asta pentru că, se pare, trupul său ar fi fost mutat pe scaunul de la volan înainte de a ajunge acolo orice echipaj de salvare. Astea deocamdată sunt doar informaţii primite de la cetăţenii din Stăneşti, cei care, de altfel, au făcut şi presiuni pentru a-i da în vileag pe conducătorul auto şi pasagerii care au fugit de la locul accidentului.

În cele din urmă, poliţiştii au intrat şi ei pe firul problemei, au făcut cercetările aşa cum trebuia de prima dată şi au descoperit că oamenii din Stăneşti au dreptate, iar vinovatul pentru producerea accidentului era de fapt altul. Ca urmare, şoferul C.F.C. – de 26 de ani, şi cei trei tineri care au fugit de la locul accidentului au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Procurorul de caz se va adresa instanţei cu propunerea de arestare preventivă a conducătorului auto, acuzându-l de ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. De asemenea, şi pasagerii fugari sunt acuzaţi de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, pe numele lor fiind propusă măsura controlului judiciar.

Mai trebuie precizat că, potrivit surselor noastre, ar exista şi un martor al accidentului, care i-a ajutat pe tinerii care au fugit să se ascundă de Poliţie. Deocamdată, însă, informaţia nu este confirmată de autorităţi.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like