UPDATE/VIDEO. Șofer din Vâlcea, amendat și cu dosar penal după ce a condus cu bebelușul în brațe pe Valea Oltului

UPDATE: Polițiștii s-au sesizat din oficiu, întocmind și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Un șofer din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, intrat în vizorul polițiștilor după ce și-a ținut bebelușul în brațe în timp ce conducea. Gestul este cu atât mai iresponsabil cu cât el circula pe DN 7, Valea Oltului, un drum extrem de periculos, unde aproape zilnic se înregistrează accidente rutiere. În clipul preluat de ProTV de pe Tik Tok, se vede clar cum bărbatul și-a luat mâinile de pe volan, ținându-și bebelușul în fața parbrizului.

În urma imaginilor apărute, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea a luat atitudine, amendându-l drastic pe șoferul inconștient. De asemenea, DGASCP Vâlcea a declanșat o anchetă.

“În urma verificărilor efectuate cu operativitate, bărbatul în cauză a fost identificat, fiind sancționat contravențional, cu 580 de lei și 3 puncte penalizare, pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. 1 ind.2 (transportul copiilor fără a fi fixați în dispozitive omologate) și art. 100 alin. 1 pct.10 (pentru alte preocupări în timpul mersului de natura a distrage atenția), conform O.U.G. 195/2002. În continuare, au fost  informați reprezentații D.G.A.S.P.C. Vâlcea în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Polițiștii vă roagă să nu puneți în pericol viața copiilor dumneavoastră! Neglijențele pot conduce la tragedii! Polițiștii cunosc acest lucru, fiind de multe ori primii la fața locului când  inevitabilul s-a produs” – se arată într-o informare a IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like