Urmărit european, prins de polițiștii locali în centrul Râmnicului. Omul parcase ilegal!

Avea pe numele său un mandat european de arestare pentru comiterea unor infracţiuni, dar reuşea totuşi să se sustragă organelor de cercetare penală. Asta până când a venit la Râmnicu Vâlcea şi a parcat cu tupeu ilegal în centrul municipiului, în micul scuar din faţa Mc. Donald’s. Vorbim de un bărbat de 36 de ani, din comuna Buzescu, judeţul Teleorman. Ghinionul său a fost că imediat a fost depistat de un echipaj al Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea, care a procedat la legitimare, dar şi la un control al autovehiculului.

În portbagajul maşinii a fost găsit un echipament de sudură autogen şi de aceea şoferul şi doi pasageri au fost amprentaţi şi fotografiaţi. Astfel, poliţiştii au aflat că omul era urmărit european, el fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiunii contra patrimoniului pe teritoriul unui stat european.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like