VÂLCEA: Controale “timide” ale polițiștilor la transportatorii de persoane!

IPJ Vâlcea a dat startul, la fel ca și celelalte inspectorate din țară, unei ample acțiuni de verificare a legalității transportului rutier de persoane. Se știe foarte bine că la Vâlcea, de câțiva ani încoace, călătorii se plâng în mod constant de condițiile în care sunt transportați pe anumite rute, cea mai controversată fiind Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, urmată de Râmnicu Vâlcea – Budești, evident, și retur. Cu ceva ani în urmă, astfel de controale în trafic erau la ordinea zilei, acum s-au rărit considerabil, iar autoritățile parcă au devenit mai îngăduitoare cu firmele transportatoare, deși oamenii au rămas cu aceleași nemulțumiri pe care s-au săturat să le tot spună.

Așadar, în urma acțiunii de azi, 22 august 2022, au fost verificate atât documentele conducătorilor auto, cât și ale autovehiculului, precum și documentele necesare efectuării transportului de persoane, dar și cele în baza căruia s-a efectuat tipul de transport.

De asemenea, polițiștii rutieri au verificat dacă este respectată capacitatea autovehiculului, numărul persoanelor care poate fi transportat legal precum și traseul stabilit.

În cadrul activităților conducătorii auto au fost testați cu aparatele alcooltest și drug test.

După 3 ore de controale, polițiștii au verificat 54 de autovehicule și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like