VÂLCEA / La un pas de tragedie: A explodat butelia când a intrat în bucătărie

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați în cursul zilei de astăzi, 4 mai ac., la ora 10.06, pentru înlăturarea efectelor exploziei unei butelii, în comuna Orlești, sat Silea. 

Membrii echipajului de stingere ajunși la fața locului au constatat că, în urma deflagrației, interiorul locuinței în care s-a produs a fost avariat, acoperișul locuinței a fost de asemenea deteriorat, iar proprietarul locuinței (B.G., de 60 de ani), prezenta arsuri de gradul I si II la nivelul membrelor superioare și la față. 

Din fericire, nu au existat și alte victime rănite grav, iar explozia nu a fost urmată de incendiu. 

Pentru înlăturarea pericolului, din interiorul locuinței au fost evacuate alte două butelii de aragaz. Persoana rănită a primit îngrijiri medicale preliminare, la locul intervenției, ulterior fiind transportată la UPU Slatina,pentru îngrijiri și investigații suplimentare.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că, butelia avea scăpări de gaz, racordul fiind slăbit, proprietarul fiind surprins de explozie exact în momentul în care acesta a pătruns în încăpere.

You May Also Like