VÂLCEA. MINOR luat în PLASAMENT, dispărut de acasă

Polițiștii din cadrul Postului de poliție Frâncești au efectuat căutări în cazul unui băiat de 15 ani, plecat de acasă la data de 17 noiembrie a.c., acesta fiind găsit și predat familiei.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie din Frâncești, cu privire la faptul că unul dintre băieții pe care îi are în plasament, a dispărut de acasă.

Polițiștii au demarat imediat verificările, stabilind că băiatul a plecat de la domiciliu, în urma unui conflict cu un alt băiat aflat în plasament la familia respectivă, deplasându-se la un magazin din comună de unde și-a cumpărat o cartela telefonică reîncărcabilă, pentru tableta pe care o avea asupra sa.

După mai multe ore de căutări, polițiștii l-au găsit pe copil tot în Frâncești, pe Drumul Județean 646 A, acesta fiind redat familiei, fără să existe date că ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

You May Also Like