VÂLCEA. Sute de amenzi pentru cei care nu au respectat măsurile în stare de alertă

Vâlcea stabileşte record după record în această perioadă, dar, din păcate, vorbim de recorduri negative. Ne referim aici la numărul de cazuri de coronavirus, situaţia în judeţul Vâlcea părând a fi scăpat de sub control. Tocmai de aceea, poliţiştii vâlceni au intensificat controalele la agenții economici din centrele comerciale, în piețe, târguri, la terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea. Oamenii legii au făcut verificări privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2

Astfel, în perioada 05 – 09 octombrie a.c., au fost verificate peste 500 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate peste 800 de mijloace de transport.

Au fost legitimate și verificate aproape 5000 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală și celor privind carantinarea/izolarea au fost aplicate 318 sancțiuni contravenționale, cuantumul lor fiind de 18.000 de lei.

You May Also Like