Vâlcean prins la Târgu Jiu conducând o mașină cu numere false

Un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce zilele trecute a fost prins de polițiștii gorjeni, pe o stradă din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism cu numere false.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că autoturismul nu era înmatriculat în circulație, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare erau false. Ca urmare, pe numele vâlceanului s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat, pe drumurile publice și cu numere false de înmatriculare.

You May Also Like