15 noiembrie 2024

VUZA de la Chimcomplex, speaker pentru studenții interesați de arta negocierii comerciale

Zilele trecute, mai mulți studenți masteranzi de la Universitatea Româno-Americană din București au fost prezenți în vizită la Chimcomplex pentru un seminar despre arta negocierii comerciale. Seminarul a fost susținut chiar de către Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex, societate care desfășoară operațiuni industriale și economice importante și în județul Vâlcea, pe platforma industrială din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea. Iată cum a decurs întâlnirea cu studenții masteranzi:

„Președintele nostru, a cărui pasiune pentru negociere s-a concretizat într-un doctorat de excepție, realizat după șapte ani de cercetare, a scris o lucrare amplă ce reunește toate tehnicile și tacticile cunoscute la nivel global, îmbogățită cu 32 de tactici personale. În cadrul întâlnirii, dl. Vuza le-a împărtășit masteranzilor din cunoștințele sale și a accentuat importanța păstrării integrității ca principiu fundamental în orice negociere. În stilul caracteristic, a amintit cuvintele actorului Radu Beligan: «Dacă viața este o călătorie, haideți să o facem la clasa întâi!». A fost un îndemn pentru viitorii profesioniști de a-și investi efortul, energia și pasiunea doar în proiecte valoroase. Dialogul a fost deschis, sincer și aplicat, iar energia și curiozitatea tinerilor ne-au inspirat! Le mulțumim pentru vizită și suntem nerăbdători să întâmpinăm noi studenți!”, au anunțat reprezentanții Chimcomplex.

You May Also Like