Președintele CJ Vâlcea a dezbătut cu primarii tema Codului Administrativ. Concluzia: se va face un amendament pentru Parlament

COMUNICAT DE PRESĂ

La solicitarea unui grup de primari din judeţul Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a organizat, la sediul instituţiei, o întâlnire informală, în cadrul căreia au fost discutate aspecte de ordin legislativ referitoare la Codul Administrativ.
Cu acest prilej, s-a stabilit ca până săptămâna viitoare să fie redactat textul unui amendament la Codul Administrativ, text ce va fi depus la cabinetele preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului României, respectiv, Senat şi Camera Deputaţilor, în vederea promovării şi adoptării de proceduri legale.
Textul amendamentului va fi transmis şi parlamentarilor vâlceni, în scopul susţinerii acestuia, şi va fi făcut public după semnarea sa de către edilii vâlceni şi de către preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice
Râmnicu Vâlcea 14.11.2018

You May Also Like