TINERE obligate să se PROSTITUEZE într-un apartament din RÂMNICU VÂLCEA

Grup infracţional organizat, specializat în trafic de persoane şi proxenetism, destructurat în urma a 5 percheziții efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Hunedoara. Opt tinere au fost obligate să se prostitueze în diferite apartamente închiriate de proxeneţi. Unul dintre apartamente se află în Râmnicu Vâlcea.

Dosarul a fost instrumentat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara și  procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara, care în dimineaţa zilei de 17 mai 2017, au făcut cinci percheziţii la locuinţele a patru persoane din Hunedoara. Este vorba despre suspecţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

Anchetatorii au descoperit că suspecţii ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, fiecare din membrii grupului infracţional având sarcini clare în gestionarea activităților infracţionale, a banilor obţinuți, supravegherii şi transportului tinerelor ce practicau prostituţia, închirierii de apartamente ori promovării anunțurilor online.

Până la acest moment, au fost identificate 8 tinere de la care cei 4 încasau în totalitate sau parţial banii obţinuți.

Membrii grupului închiriau apartamente, de regulă pe numele unor persoane de sex feminin, pentru a nu se atrage atenţia asupra lor şi pentru a încerca disimularea legăturii între ei şi tinere.

Au fost descoperite 5 apartamente în municipiul Deva, un apartament în municipiul Alba-Iulia, 2 în municipiul Reşiţa şi un apartament în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma activităţilor investigative, cei patru au fost conduşi de polițiști la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.