IATĂ noii DIRECTORI ŞCOLARI din VÂLCEA, promovaţi în baza unui INTERVIU

Luni, 21 august 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a organizat un nou concurs pentru ocuparea a 21 de funcţii de director sau director adjunct, posturi rămase vacante după celelalte sesiuni de examen. De data aceasta, candidaţii nu au mai avut mari bătăi de cap, ci pentru a ocupa postul dorit au susţinut doar un interviu în faţa unei comisii formată din inspectorii şcolari Adina Dobrete, Luminiţa Manea şi Doiniţa Apostol.

Cadrele didactice au avut de susţinut un plan de management al şcolii pentru care şi-au depun candidatura, iar ulterior au avut de răspuns la trei întrebări din legislaţia în domeniu. Punctajul maxim pe care îl puteau obţine era de 30 de puncte, iar pentru promovare au fost necesare 21 de puncte.

Trebuie menţionat totuşi că niciun candidat nu a obţinut punctajul maxim, cel mai mare punctaj – de 27 de puncte – fiind obţinut de noul director adjunct al Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, Daniela Samoilă, dar şi de noul director al Şcolii Gimnaziale „Grigore Mihăescu” din Vlădeşti, Duţă Elena Mihaela.

NOTA: Candidaţii notaţi cu „PROMOVAT” sunt cei care vor ocupa posturile de director sau director adjunct, ei obţinând punctaje mai mari decât contracandidaţii lor. În urma interviurilor, cinci funcţii au rămas în continuare vacante.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.