VÂLCEA: Încă trei profesori au picat concursul pentru posturile de director şcolar

 

Au reuşit să promoveze examenul scris din data de 12 octombrie 2016 şi au crezut că restul probelor sunt o formalitate. Profesorii din Vâlcea care s-au înscris la examenul pentru directori s-au înşelat însă, pentru că deşi nu este nimic dificil, totuşi trebuie să îndeplineşti anumite condiţii destul de simple. Una din aceste condiţii este să-şi încarce pe platforma electronică documentele precizate de metodologie în privinţa evaluării C.V.-ului. Neatenţia sau graba lor influenţează în mod direct punctajul şi aprecierile comisiei asupra documentelor încărcate, membrii acesteia nefăcând altceva decât să constate existenţa sau inexistenţa lor.

Greşeli de acest tip au fost făcute şi la evaluarea de miercuri, 19 octombrie 2016, când din cei 14 candidaţi evaluaţi, trei au picat pentru că nu au făcut dovada existenţei documentelor scris în C.V.-ul prezentat. Este vorba despre Diana Asineta Catrina – candidat pentru postul de director la Şcoala Gimnazială Amărăşti, Adrian Anghel – candidat pentru funcţia de director la Şcoala Gimnazială Sineşti şi Mircea Simeanu – Şcoala Gimnazială Runcu.

Iată şi pe cei care miercuri, 19 octombrie 2016, au reuşit să promoveze cele două probe şi vor ocupa posturile de director şcolar pentru următorii patru ani:

Camelia Lupşoiu – Şcoala Gimnazială Măgura din Mihăeşti;

Victor Bogdan Deaconu – Şcoala Gimnazială Mateeşti;

Nicolae Cristian Fota – Şcoala Gimnazială Păuşeşti;

Rodica Marinescu – Şcoala Gimnazială Şirineasa;

Maria Teodorescu – Şcoala Gimnazială Tomşani;

Ilie Stanciu – Şcoala Gimnazială Udreşti din Dănicei;

Elena Stănişor – Şcoala Gimnazială „Ion C. Constantinescu” din Roeşti;

Daniela Cârtina – Şcoala Gimnazială Ioneşti;

Cornelia Zamfirache – Şcoala Gimnazială Lăpuşata;

Maria Mirela Cosmescu – Şcoala Gimnazială Slătioara;

Maria Olaru – Şcoala Gimnazială Stoileşti.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like