VIDEO: Liceul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, o şcoală îngropată în mizerie şi tutun

Imagini de-a dreptul şocante ne-au fost trimise pe e-mail, fotografii ce arată realitatea cruntă dintr-o şcoală din municipiul Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre Liceul Tehnologic Oltchim din Râmnicu Vâlcea, acolo unde de curând s-a încheiat epoca unei conduceri care se pare că a închis ochii la multe nereguli ce s-au petrecut în şcoală. Unitatea de învăţământ a ajuns să fie îngropată în mizerie şi în tutun, curtea şcolii fiind o adevărată ghenă de gunoi, aşa cum se poate vedea şi în imaginile de mai jos. Culmea este că şcoala respectivă e chiar lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.

Deşi Legea 15/2016 interzice fumatul în incinta unităţilor de învăţământ, se pare că la Liceul Oltchim din Râmnicu Vâlcea nu se aplică aceste prevederi legislative. Acolo elevii fumează prin toate cotloanele, fără ca cineva să-i vadă. Rămân în urma lor zeci de chiştoace şi de pachete goale de tutun, iar cei doi directori aflaţi până acum la conducere au privit nepăsători la tot ce se întâmplă în şcoală.

Însă, cel mai grav este că în incinta Liceului Oltchim din Râmnicu Vâlcea se găsesc tot felul de „capcane”, iar viaţa elevilor este cu adevărat pusă în pericol. Imaginile din clipul de mai jos sunt destul de relevante şi ar fi cazul ca autorităţile să se sesizeze, mai ales că sunt clădiri din incinta şcolii care sunt în stare de degradare.

Menţionăm că fotografiile din clipul de mai jos au fost făcute de un profesor al Liceului Oltchim la sfârşitul lunii octombrie 2017.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like