VIDEO – PERCHEZIȚII la două PENSIUNI din BĂILE OLĂNEȘTI. Suspiciuni de înșelăciune cu decontări de cazare pentru refugiații ucraineni

Două pensiuni din Băile Olănești au fost azi, 13 decembrie 2022, vizitate de mascați. Este vorba despre două unități hoteliere ce ar aparține unei singure societăți comerciale (SC Voltecs SRL), iar anchetatorii susțin că există suspiciuni de comitere a unor infracțiuni de înșelăciune cu decontarea cazării și hranei refugiaților din Ucraina. Mai precis, patroana pensiunilor ar fi înregistrat pe hârtie mai mulți uncraineni decât a cazat și hrănit în realitate (un refugiat era înregistrat în doua locații), încasând sume de bani de la stat în mod fraudulos. Trebuie precizat că, la nivelul județului Vâlcea, de la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, s-au decontat peste 5,7 milioane lei pentru cazarea refugiaților și peste 2,4 milioane lei cu hrana lor. Banii sunt decontați prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, după ce toate documentele sunt aprobate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al cărui președinte este prefectul de Vâlcea.

Revenind la percheziții, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că, în această speță, au fost efectuate 23 de percheziții domiciliare, în județul Vâlcea (22) și în municipiul București (1), însă refuză să precizeze dacă mai sunt și alte persoane vizate în dosar în afara proprietarei celor două pensiuni din Băile Olănești. Vom reveni cu update-uri pe parcursul desfășurării anchetei.

“În fapt, în perioada aprilie-noiembrie 2022, administratorul unei persoane juridice, având ca obiect de activitate prestarea de servicii hoteliere, ar fi solicitat și primit de la o instituție publică o sumă de bani, cu titlul de decontare a serviciilor de cazare și masă, oferite unor cetățeni ucraineni, fiind depuse documente pentru cazarea acestora în două unități hoteliere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada respectivă, în unitățile hoteliere au fost cazați mai puțini cetățeni ucraineni față de totalul celor atestați scriptic ca fiind cazați.

La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, dar și polițiști ai Serviciului Criminalistic și Poliției orașului Băile Olănești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-o informare oficială a Poliției Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like