ELEVII din VÂLCEA despre PROFESORII lor: „Ne va fi frică să ne exprimăm ideile în fața unor oameni dezinteresați și exigenți”

Într-un raport întocmit recent, preşedintele Consiliului Județean al Elevilor Vâlcea, Ștefan-Alexandru Stancu, a făcut o radiografie succintă a învăţământului vâlcean, din perspectiva elevilor. O radiografie care nu este tocmai pozitivă, ci din contră arată trista realitate din şcolile judeţului Vâlcea. Acest tânăr a îndrăznit să facă publice anumite probleme pe care mulţi le spun doar în spate, dar şi să critice atitudinea unor cadre didactice şi să le tragă la răspundere pentru încălcările grave ale Legii educaţiei. Publicăm fragmente din raportul respectiv fără a adăuga alte comentarii, pentru că oricum ar fi de prisos. Raportul este explicit şi ar trebui să-i pună pe gânduri pe toţi cei implicaţi în actul educaţional din judeţul Vâlcea.

„Nu de mult timp a început un nou an școlar. Asta ne duce cu gândul la prieteni, la noi oportunități sau la speranța că acesta va fi mai bun ca cel trecut, că anul acesta vom reuși să ne afirmăm și să ne creăm viitorul pe care îl visăm. Totuși, ne gândim și la cum vom fi obligați să stăm închiși în perimetrul școlii pentru 6-7 ore, cum vom cheltui mai mulți bani pe rechizite și auxiliare decât pe orice altceva, cum, din nou, ne vom teme de notele mici luate la materii neimportante pentru ce am decis noi că vom face în viitor sau la cum ne va fi frică să ne exprimăm ideile în fața unor oameni dezinteresați și exigenți, în persoana profesorilor sau chiar a colegilor. (…)

Scopul acestui raport este, pe de o parte, prezentarea rezultatelor monitorizării implementării Statutului la nivelul școlilor din județ, iar pe de altă parte, semnalarea unor nereguli generale care pot fi rezolvate doar prin implicarea activă a tuturor personajelor ce iau parte la actul educațional. Rezultatele lui prezintă o realitate nu tocmai fericită care se manifestă prin sentimentele negative pe care majoritatea le dezvoltăm față de învățământul românesc. (…)

Având în vedere că atunci când vine vorba despre drepturile elevilor, întâlnim încălcări grave, nu doar ale Statutului, ci și ale Legii Educației Naționale sau ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar, atenția noastră a fost concentrată pe acest domeniu. Astfel:

  • În ceea ce privește alegerea disciplinelor opționale pentru fiecare clasă, 59,6% dintre elevi au fost consultați înainte ca acestea să fie alese, însă 24,5% dintre părerile exprimate nu au fost luate în considerare. Din nefericire însă, celelalte aproximativ 40 de procente sunt reprezentate de elevi cărora nu li s-a cerut opinia, astfel că s-a ajuns ca 71,3% dintre elevi să fie forțați să aleagă o anumită materie, fiind astfel încălcat articolul 7, litera c)
  • 25,5% dintre elevi au fost constrânși cel puțin o dată să participe la un concurs sau o olimpiadă școlară, în timp ce altor 16 procente le-a fost refuzată înscrierea la un astfel de eveniment, lucruri care, pe lângă faptul că încalcă reguli morale nescrise, sunt în opoziția articolului 7, litera u.
  • 67% dintre elevi au fost cel puțin o dată notați fără să le fie comunicată în prealabil nota, nerespectându-se articolul 7, litera bb). Pe deasupra, 35,1% dintre ei au fost refuzați în momentul în care au cerut să li se treacă notele în carnetul de elev, fapte contradictorii articolului 14, litera l.
  • Mai mult de 80% dintre elevi știu că notele de la o lucrare scrisă pot fi contestate conform articolului 7, litera l). Dintre ei 31,9% dintre ei au folosit acest atu, 83,3% urmând a fi îndreptățiți. Totuși, după contestație, atitudinea profesorilor s-a schimbat în rău după cum spun 23,3% dintre persoanele chestionate, lucru ce nu ar trebui să se întâmple având în vedere că prin acest articol nu se dorește acutizarea distanței dintre elev și profesor, ci, dimpotrivă, îndepărtarea barierelor dintre aceștia.
  • Din păcate, doar 44,7% dintre elevi știau că prin articolul 7, litera aa au posibilitatea de a oferi feedback semestrial profesorilor și doar 12% au spus că au făcut asta. 
  • Referitor la decontarea costurilor de transport pentru cei ce nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, 67,3% dintre ei primesc cel puțin jumătate din valoarea acestora nefiind în conformitate cu articolul 11, alineatul 1.
  • Mai mult de jumătate dintre elevii chestionați au avut parte de consiliere școlară, profesională sau psihologică în școală ceea ce este conform articolului 7, litera h, însă 57,7% o consideră inutilă.
  • Din nefericire, trei sferturi dintre școlile din județ nu au paznic pe parcursul întregului program școlar, fiind încălcat articolul 6, alineatul 4). Chiar și așa, 84% dintre elevi consideră școala ca fiind un mediu sigur. Cu toate acestea, 53,2% nu consideră școala ca fiind un mediu potrivit pentru exprimarea ideilor (articolul 7, litera p), iar 38,3% s-au simțit cel puțin o dată discriminați, ceea ce contravine articolului 7, litera f.
  • Din nefericire, în ciuda existenței articolului 7, litera ff, 35,1% dintre elevi au fost sancționați cu absență deși erau prezenți la ore.
  • Elevii majori nu au întâmpinat, în general, situații în care să nu li se permită părăsirea perimetrului școlii, fiind, în general, respectat articolul 15, litera k. 64,5% dintre elevi au spus acest lucru.
  • Chiar dacă articolul 16, alineatul 6 interzice acest lucru, 55,3% dintre cei chestionați au fost mustrați cel puțin o dată în fața colegilor.
  • Din fericire, în general, școlile pun la dispoziția elevilor dotările materiale, respectând articolul 7, litera o, 93, 6% dintre elevi beneficiind de acestea”.

Puteţi citi tot raportul AICI

foto: Consiliul Naţional al Elevilor/Facebook

You May Also Like