Mesajul preşedintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, la început de an şcolar

“Dragi elevi, mi-aș fi dorit să vă simt emoția și energia pozitivă din prima zi de școală. Acest an școlar impune, însă, noi provocări nemaiîntâlnite până acum.

Sunteți cu toții frumoși, tineri și aveți posibilități infinite de afirmare! Vă doresc succes și multe reușite, astfel încât, și la finalul acestui an școlar, Vâlcea să se poziționeze printre primele județe din țară, în urma rezultatelor obținute.

Stimați profesori, sunteți chemați să îndepliniți o misiune deloc ușoară. Vă doresc să aveți putere de muncă și să priviți cu încredere în viitor!

Sunt sigur că împreună – autorități, profesori, elevi și părinți – vom face față, pentru a ține la distanță acest inamic nevăzut, noul coronavirus.

Educația a fost și rămâne o prioritate pentru mine, în care am investit fonduri importante din bugetul propriu al județului. Am premiat, pentru prima dată, într-un eveniment intitulat Gala Educației, olimpicii și elevii vâlceni de nota 10. Vom înființa Cyber Smart Academy, un proiect prin care tinerii vor fi şcoliţi în domeniul IT” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

loading...

You May Also Like