ORA de ISTORIE: DUMNEZEU A FOST ŢĂRAN!

Ciudată mai e soarta omului pe pământ! Să te naşti din ţărână; să ajungi, mai apoi, figurină de lut într-un mormânt, ori obiect de cult, sau de gospodărie, vorbind lumii, peste milenii, despre cine ai fost tu sub Soare; ce visări şi ce doruri te-au cuprins, legănându-te prin vâltoare de vremi, înseamnă că, într-adevăr, Însuşi Dumnezeu a făcut (şi-a lucrat, mai târziu) acest pământ, în care a pus izvoare, şi seve de arbori, şi plante, mulţime, ca tu, omule, aminte întruna de El să-ţi aduci: la ceas de seară-n amurg, când ,,buciumul sună la stână”; când ,,apele curg clar în fântână”; când sclipesc luceferi prin cetini de brad, iar Omar Khayyam bea vin roş din ulcior de pământ, mângâindu-l, că fost-a el, cândva, trup de fecioară!…
Căci, iată, fecioria lutului poate oricând vorbire să facă, acestei lumi trecătoare ca umbra, despre cele ce-au fost, cu milenii în urmă, atât de departe de noi şi, totuşi, chiar în inima noastră!

Să fii ţăran danubian, nord-dunărean, şi lutul între palmele tale răcoare şi bucurie să-ţi dea; să fii ceramică şi frăgezimi din floare roşie, de mac sfielnic, în lanul de grâu, vorbind lumii întregi, că aici, între Carpaţi, Dunăre şi Mare, până departe-nspre Nistru şi Bug, neamul tău traco-get a-nvăţat să doinească, revărsându-şi cântarea-i din frunză de fag până dincolo de marele fluviu, înspre Rodope, Attica, Micene, Creta minoică, sau chiar înspre Troia lui Priam, nu e la îndemâna oricui!

Pentru a crea civilizaţia lutului ars, a ceramicii cu ecouri de legănare de codri, în Carpaţi, ori de dunărenele holde, mănurile streaşină punându-şi la subţire sprânceană şi privind până-n adâncuri de vremi, înspre depărtate Indii, Mesopotame sumeriene, şi spre Persii de jad, e nevoie ca şoaptele vremilor acelor tainice spaţii să curgă mereu în inima ta, mlădiind-o! Iar din inima ta să se reverse acea ,,civilizaţie ţărănească”, invadând şi-nrâurind cultura miceniană; la rându-i, aceasta, cultura întregii Europe!

Şi totul pornindu-se de aici, din spaţiul nord-dunărean, cu cel mai fertil pământ al Planetei, încât înclinăm să-i dăm dreptate lui Hippolyte Taine, după concepţia căruia, o operă de artă (respectiv o civilizaţie ţărănească, la noi), spre a se înfăptui, are nevoie de trei factori determinanţi: ,,rassa”, ,,mediul” şi ,,momentul” (vezi ,,Filosofia artei”sale!).
Cu caracterul rasei tale te naşti dintru început şi el nu ţi se poate schimba decât odată cu noul habitat şi cu ,,momentul” în care inima ta învaţă mai măiastru să cânte, să se-nfioare de noua-i ,,vatră”, de mana şi vednicia pământului ce ţie-ţi oferă toate sevele sale!

Şi iată cum aici în acest spaţiu carpato-pontic-dunărean, pământul plin de vibraţii învaţă două mari seminţii (indo-iraniană şi cea pelasgo-sumeriană) să-şi pună-n spirală, spre cer, energiile, sensibilitatea, înţelepciunea, cu toate că, la-nceput (pe când s-au întâlnit aici, în Carpaţi), în vrajbă, poate, că, fireşte, au fost, ca, după aceea, amândouă mai mult să sporească!
Acest sincretism, această uniune spirituală, în Carpaţi, avea să ducă la culturalizarea întregii Europe!

De acest lucru aveau să se convingă nu doar istoricii şi arheologii români, dar, mai cu seamă, cei străini, încât descoperirile ceramicii de Cucuteni ori cea din Petreni (Basarabia) aveau să uimească întreaga lume, nu doar pentru frumuseţea deosebită a ceramicii, dar mai ales pentru izbitoarele asemănări ale ceramici noastre, cu cea miceniană!

snap1   snap2

Vorbind despre localitatea Petreni, judeţul Bălţi, Basarabia (în lucrarea sa, intitulată ,,Basarabia în unitatea Daciei străvechi”), arheologul Dumitru Berciu prezintă nu doar ceramica descoperită la Petreni, dar îl aminteşte şi pe arheologul Von Stern, cu care este de acord în ceea ce priveşte faptul că acea ceramică stă, uimitor!, la originea ceramicii miceniene, din Micene (Argolida, Grecia, adică din ,,patria” lui Atreu/a Atrizilor, din care s-au tras Agamemnon, comandantul războiului împotriva Troiei, şi fratele său, Menelau):
,,De aceea, lucrarea care trata şi despre Petreni, von Stern a intitulat-o <<Civilizaţia premiceniană în sudul Rusiei>>, recunoscând prin aceasta, nu numai că ceramica pictată de la Petrenii Basarabiei noastre şi a întregului complex amintit este anterioară celei miceniene, dar şi că preliminariile strălucitoarei civilizaţii din vestita cetate a Atrizilor trebuie căutate în nord.
Ceramica pictată nu este, evident, decât cel mult o latură a problemei originei civilizaţiei miceniene, care, ca vreme, este ulterioară celei cu ceramică pictată din Europa sud-estică (din Basarabia, n.n.).
Azi, Studiile de arheologie, antropologie şi filologice au ajuns, într-adevăr, la concluzii indiscutabile în ceea ce priveşte obârşia culturii miceniene, care coboară dinspe nordul dunărean”.
(Revista istorică. Institutul de Studii Sud-Est Europene, vol XXVII, N_L 1-12, ianuarie-decembrie 1941, p. 25)

sau:
,,Acheii ─ creatorii civilizaţiei miceniene, pentru care von Stern vede ca prototip pe cea de la Petreni ─ greşind, desigur, într-o oarecare măsură (aici greşeşte D-tru Berciu, făcând o asemenea afirmaţie, n.n.) ─ au ajuns în Grecia curând după anul 2000 î.Hr., pornind din nord, a doua patrie a lor fiind, pare-se, Dacia.
Ei determinară primul proces de adâncă indoeuropenizare a Greciei preistorice”.
(Op. cit., p. 25)

Civilizaţia miceniană
Civilizaţia miceniană

Aici se cuvine să facem o observaţie referitoare la punctul de vedere al celor doi arheologi.
Von Stern are perfectă dreptate! Triburile aheene au migrat din Tyras (Cetatea Albă, Basarabia) în Grecia, unde i-au găsit pe ionienii veniţi din Carpaţi.
După ce i-au învins, i-au alungat pe aceştia spre Răsărit, în insulele Mării Egee şi-n NV Asiei Mici. Aici, ionienii au întemeiat 12 polisuri, dintre acestea cele mai vestite fiind Efesul, Miletul şi Smirna.
Se ştie că regele peleasg, egipteanul Kekrops a înfiinţat Atena, în sec. XVII î. Hr. Ionienii, însă, l-au învins şi au devenit stăpâni ai Atenei şi Atticei (regiunea înconjurătoare Atenei), dar prin sec. XVI-XV î. Hr., probabil, au fost şi ei, spuneam, alungaţi de aheenii veniţi, într-adevăr, de la Tyras, de la gurile Nistrului, din Basarabia de azi.

Astfel, nu e deloc întâmplător să spunem că civilizaţia ceramicii miceniene are ca bază ceramica din Sudul Basarabiei, de la N. Dunării, iar faptul că aheenii descind de aici e confirmat chiar de Neoptolemos, fiul lui Ahile.
Neoptolemus (după moartea lui Ahile, la Troia) i-a făcut tatălui său, Ahile, la Tyras (Cetatea Albă) un turn, în amintirea eroului ,,Iliadei”.
De n-ar fi fost adevărat că aheenii (Atrizii ─ Atreu fiind regele Micenei, din S. Greciei, şi tatăl lui Agamemnon şi Menelau) porniseră înspre sud, de aici, invadând Grecia pelasgă, cu siguranţă că Neoptolemas n-ar mai fi ridicat acel turn acolo, la Tyras, în amintirea tatălui său, Ahile!
E drept că un alt ,,trib helenic”, cel al dorienilor (care descindeau din ionienii coborâţi din Carpaţi) i-au bătut pe aheeni şi au cucerit Micene, distrugând-o cam prin sec. 12 î. Hr., adică probabil după Războiul Troian (1132?! î.Hr.).

Eolienii, însă ─ un alt trib helenic, pornit tot spre sud, din vestul Pontului Euxin: gurile Dunării şi Dobrogea de azi ─, au ajuns, se pare, până în Insula Creta, unde găsim şi acolo ceramică de origine nord-dunăreană, având ca specific ,,spirala” şi ,,meandrul” ─ folosite şi azi de olarii din Horezu.

snap3

Un alt lucru identic (întâlnit la populaţiile agricole din Dacia şi de la Dunărea mijlocie, dar şi în palatele cretano-miceniene sau în cele de la Troia, întemeiată de ionienii carpatini!) e forma casei (în gr. ,,megaron”, din care a derivat MEGARION, adică numele Senatului Elen, după acest model s-a inspirat şi Zamolxes, făcând, la Sarmizegetusa, vestita CASĂ A BĂRBAŢILOR), cu ,,pridvor şi vatră în centrul său”, în mijlocul casei, de fapt, după cum eu însumi am apucat să mai văd, cu ochii mei, la bunica mea dinspre mamă, Tolica Udrescu, din satul Şerbăneşti, comuna Păuşeşti-Otăsău, judeţul Vâlcea, cam prin anii 1950-1951, pe când eram copil!

Iată, însă, ce ne spune şi Dl. Dumitru Berciu, având, cu adevărat dreptate:
,,Ca elemente esenţiale ale decoraţiunii se întâlneşte spirala şi meandrul (pe care le regăsim, spuneam, şi azi, pe ceramica de Hurezi, n.n.), de origine străveche-europeană şi duse ulterior în Grecia şi Creta, de către populaţiile agricole din Dacia şi de la Dunărea mijlocie, ca şi casa zisă megaron (de aici, probabil, vechea denumire a regiunii Bizanţului ─ MEGARA, n.n.), cu pridvor şi vatră în centrul său (cu vatră mare, iar în sus, un fel de hotă făcută din scânduri, un horn uriaş, care capta tot fumul de pe vatra din mijlocul camerei, unde fierbeau oalele de pământ, se cocea turta, având şi rolul de a încălzi camera, adunând în jurul ei pe toţi ai casei, după cum eu însumi, spuneam, am apucat să mai văd la Şerbăneştii bunicii mele, Tolica Udrescu, la mijlocul sec. XX! n.n.), al cărei plan îl găsim la palatele cretano-miceniene şi în construcţiile de la Troia (se confirmă, aşadar, că ionienii, plecaţi din Carpaţi, ajunseseră în Grecia şi apoi în Troia, întemeind-o! n.n.).
Uneori întâlnim pe ceramica de la Petreni o decoraţiune zoomorfă (vezi, şi azi, cocoşul de Hurezi! n.n.) şi antropomorfă, geometrizată (ziguratul, spirala, cercul etc., care se folosesc şi acum de către ceramiştii din Hurezi, n.n.), precum şi motive luate din natura vegetală(spicul de grâu, frunza, floarea; la fel şi azi, tot la Hurezi, n.n.), de asemenea stilizate mult.
Această decoraţiune se datoreşte influenţei ce iradia spre Dacia din marile focare de cultură ale Orientului Apropiat”.
(Dumitru Berciu ─ Op. cit., p. 29)

Olar horezean modelând lutul
Olar horezean modelând lutul

Afirmaţiile D-lui Dumitru Berciu vin în sprijinul opiniei noastre, conform căreia, aici, în spaţiul carpato-pontic-danubian s-au întâlnit două mari şi puternice popoare, care au dus la crearea primului sincretism lingvistic şi cultic (,,cultul soarelui”şi ,,cultul nemuririi sufetului”) din Europa: e vorba de indo-iranienii veniţi pe ,,via nordică” a Pontului Euxin, şi de pelasgii veniţi pe ,,via Eufrat”.

Întâlnirea celor două ,,coloane” credem, însă, că n-a putut să se facă în mod paşnic, ci, probabil, s-au dat lupte foarte grele, în urma cărora pelasgii veniţi pe ,,via Eufrat” au fost alungaţi.
După aceasta, Sesostris III, regele peleasg al Egiptului, a venit în Dacia (în sec. XIX-XVIII î. Hr.), ajungând până în Media (Gruzia de azi) şi-n Munţii Apuseni, unde s-au şi stabilit, fiindcă altminteri nu se poate explica existenţa comună a ,,cultului morţilor”, a plătirii bocitoarelor (atât la egipteni, cât şi la moţii din Apuseni), nici anumite cuvinte folosite ─ unele ─ chiar şi astăzi, cât mai ales ,,cultul solar”, pe care, e drept, îl găsim şi la indo-iranieni.

Iată ce ne spune, în acest sens, renumitul Diac. prof. univ. dr. Emilian Vasilescu:
,,Religia egipteană este considerată ca fiind cea mai veche şi aceea care a avut cea mai lungă perioadă de existenţă din toate religiile lumii. În lunga sa existenţă, această religie a suferit o serie de transformări cunoscând forme înalte de spiritualitate, dar şi aspecte dintre cele mai grosolane. Cu toată aparenţa de unitate, religia egipteană a fost de fapt un adevărat mozaic de credinţe şi rituri, care gravitau în jurul câtorva idei principale, între carecultul solar şi credinţa în nemurirea sufletului.
Cultul solar, cu numeroasele lui variante, reprezenta ideea de unitate divină, soarele fiind zeul suprem, căruia i se subordonau toţi ceilalţi zei”.
(Diac. prof. univ. dr. Emilian VasilescuIstoria Religiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., ediţia a III-a, Bucureşti, 1998, p. 115)

sau:
,,Înmormântările persoanelor de vază sau bogate se făceau cu mult fast, cu oameni(femei, n.n.) plătiţi ca să jelească, cu lungi şiruri de sclavi purtând de-ale mâncării, cu preoţi care duceau statuile zeilor”.
(Emil Vasilescu ─ Op. cit., p. 114)

Revenind la cele două ,,coloane” din care ne tragem, se pare că relaţiile de bună convieţuire dintre pelasgii Egiptului şi populaţia indo-iraniană (care se întâlniseră, deci, în Carpaţi, la Dunăre şi Mare), n-au fost, totuşi, pe termen lung, de vreme ce, un secol mai târziu (XVII─XVI î. Hr.) ionienii indo-iranieni din Carpaţi pornesc spre Grecia, ocupând-o.
Grecia de pe-atunci ,,era complet peleasgă”, după cum ne spune N. Densuşianu, în ,,Dacia Preistorică”.

Noi, însă, continuăm să credem că aici, în acest spaţiu carpato-ponto-danubian, a avut loc un sincretism cultural unic în Europa şi în lume, din moment ce, iată, civilizaţia miceniană, troiană şi cretană îşi au originile la noi, ci nu în altă parte!
Se întâlniseră, aşadar, două mari popoare şi, evident, două mari civilizaţii umane, care, în mod ciudat, porniseră din acelaşi loc: spaţiul sumerian!
Înseşi statuetele de lut ars (reprezentând femei ,,rubiconde” ─ simbol al fertilităţii şi al bogăţiei acestui pământ ─, ori ,,gânditorii de la Hamangia” ─ de fapt, statuete pelasgo-egiptene, simbolizând sclavii ce-i vor sluji pe cei morţi, dincolo, după înviere) sunt comune indo-iranienilor şi egiptenilor pelasgi!

Gânditorii de la Hamangia

Gânditorii de la Hamangia

Dacă aceste seminţii nu ar fi trăit aici, împreună, între Carpaţi şi Dunăre (unde se întâlniseră, creând o civilizaţie ţărănească nord-dunăreană), cu siguranţă că, ulterior, geto-dacii n-ar mai fi fost adepţii ,,cultului solar”, preluat de Zamolxes şi ajungând până-n zilele noastre, când vedem Soarele atât pe iile ţărăneşti, pe ceramica de Hurezi, în special, ori sculptat pe stâlpii porţilor maramureşene.

De-ar fi fost altfel, frumoasa ceramică de Petreni şi de Cucuteni n-ar mai fi fost descoperită la noi, ci, poate, în altă parte a lumii.
Cum ceramica nord-dunăreană e întocmai celei miceniene, cretane, troiene şi indo-iraniene, deducem, desigur, că obârşia ei o aflăm la indo-iranienii veniţi aici poate mai dinainte de mileniul al II-lea, î. Hr.!

Referitor la figurinele de lut ars (pe care noi le cedem a fi de origine indo-iraniană-sumeriană), Dumitru Berciu face o remarcă foarte interesantă:
,,Figurinele de lut sunt decorate cu striuri sau se pictează (deci, primele tatuaje din lume apar în spaţiul nostru, geto-dac, n.n.).
Cele feminine sunt reprezentările unei divinităţi în legătură cu fertilitatea şi rodirea ogoarelor, precum şi cu ideea maternităţii.
Figurinele masculine sunt mult mai rare decât cele precedente, ceea ce ne face să ne gândim la existenţa unui matriarhat în părţile acestea ale Europei din acea vreme.
Se ştie că plastica de care vorbim aici este de origine mediteraniană şi orientală.
Vor fi avut loc şi practice religioase, asemănătoare cu cele din lumea Mediteranei şi Orientului”.
(Dumitru Berciu ─ Op. cit., p. 29)

Se ştie că ,,Gânditorul de la Hamangia” a fost găsit într-un mormânt, ceea ce denotă, clar, simbolistica despre care, deja, am vorbit mai sus, şi anume că aceste statuete de lut, reprezentând bărbaţi puternici, viguroşi, în poziţie meditativă, erau totuşi, ,,creaţi” cu scopul de a le sluji, dincolo, stăpânilor lor.

clipboard11
Gânditorul de la Hamangia

Deşi (după cum ne spunea Strabon) ,,Zamolxes a ajuns zeul tracilor” (deci nu numai al geto-dacilor), nu suntem siguri că el ar fi adus acest cult în Dacia, cu atât mai mult cu cât el, ,,Gânditorul”, nu a fost descopeit în zona reşedinţei lui Zamolxes, la Sarmizegetusa, ci, iată, pe malul Dunării, ceea ce ne face să credem că acea statuetă e din vremea în care Sesostris III a invadat Geto-Dacia (sec. XIX-XVIII î. Hr.).

Un lucru, însă, e cât se poate de clar: la pelasgii egipteni, aceste statuete de lut ars, smălţuite, aveau menirea de a-şi sluji stăpânul la toate muncile agricole de dincolo de viaţa pământeană!
Iată ce ne spune, în acest sens, distinsul Prof. univ. dr. Emilian Vasilescu, în ,,Istoria Religiilor”:
,,Raiul egiptenilor antici era deci conceput ca o foarte frumoasă vale a Nilului, cu canale de irigaţie, cu inundaţii fertilizatoare, cu recolte foarte îmbelşugate şi chiar cu posibilitatea pentu suflete de a pune pe alţii să lucreze în locul lor, aşa cum lucrau în Egipt sclavii. Este vorba de ,,răspunzători” (uşabtis), statuete de pământ smălţuite, care se puneau de către rude în mormânt şi aveau rolul să răspundă prezent în momentul când mortul, pus la munci grele de noul său stăpân, Osiris, va avea nevoie să fie înlocuit cu cineva”.
(Emil Vasilescu ─ Op. cit., p. 112)

Într-adevăr, figurinele de lut ars, smălţuite, ,,gânditorii de la Hamangia” precum şi vestitele Tăbliţe de la Tărtăria credeau că aparţin indo-irano-sumerienilor, având o vechime de aproape 7.500 de ani, cea ce ne face să credem că, treptat, dezgheţându-se pământul (după perioada glaciară, urmând, apoi, fireşte, potopul), acesta a devenit extrem de productiv, ducând la o adevărată explozie demografică, începând, mai ales, din părţile meridionale, încât indo-irano-sumerienii, înmulţindu-se (la fel şi animalele lor) e posibil să fi fost nevoiţi să-şi părăsească habitatul sumerian şi să se îndrepte spre vest şi nord-vest, adică spre Europa, unde şi aici pământul îşi revenise la viaţă, dezlănţuindu-şi energiile şi fiind extrem de productiv, mai ales pe cursul de mijloc şi cel inferior al Dunării, dar şi-n Basarabia de azi!

snap4

Astfel, înclinăm să-i dăm dreptate lui Dumitru Berciu, care spune:
,,Se practică, fără îndoială, un cult agricol, fiindcă civilizaţia cu ceramică pictată este o civilizaţie ţărănească, o civilizaţie de sate, ai cărei creatori se ocupau cu lucrarea ogoarelor şi creşterea oilor, fiind pe atunci cei mai înstăriţi din toată Europa preistorică, exceptând, evident, lumea mediteraneiană, care trecuse datorită influenţei sumeriene(pelasge, n.n.) la o civilizaţie superioară, urbană.
Răstimpul, în care a dăinuit ceramica pictată, este cea mai prosperă epocă din istoria străveche a Daciei, ale cărei hotare, dinspre Răsărit, se întindeau, precum am văzut, până la Nipru. Basarabia şi Bucovina cădeau aproape în centrul acestei superioare culturi a strămoşilor noştri: Pre Tracii”.
(Dumitru Berciu ─ Op. cit., p.p. 29-30)

Dl. Dumitru Berciu are iarăşi dreptate, atunci când spune că ,,lumea mediteraneiană trecuse la o civilizaţie superioară, urbană”, fără a ne spune, însă, care va fi fost aşa-zisa rămânere în urmă a ,,civilizaţiei ţărăneşti, de sate” din spaţiul dacic!

După părerea noastră, explicaţia ar putea fi următoarea: lumea mediteraneiană (amestec de indo-iranieni şi de pelasgi sumerieni), prin ,,structura” ei ─ fiind ,,aşezată pe ape”, cum s-ar spune, de vreme ce Grecia are o puzderie de insule ─, a devenit o lume comercială, maritimă, negustorească, încât nu e de mirare de ce fenicienii erau cei mai cunoscuţi corăbieri (zeitatea lor fiind peştele Dagon!) ai lumii de atunci (de acum 4000 de ani!) şi de ce foloseau moneda indo-iranienilor, respectiv a ionienilor care plecaseră din Carpaţi!

Indo-iranienii şi pelasgii rămaşi în spaţiul carpato-ponto-danubian aveau doar două ocupaţii de bază: agricultura şi păstoritul, încât, neavând nevoie stringentă de obţinerea grâului şi a aurului, n-aveau nici de ce să se axeze pe comerţ, abandonând agricultura şi păstoritul.
Se vede, însă, că aceste două ocupaţii de bază au fost cele care au dus la crearea celei mai înfloritoare civilizaţii ţărăneşti, unde au prosperat atât cultul morţilor, al nemuririi sufletului, cât şi cultul Soarelui, fără de care ei, strămoşii noştri traco-pelasgi, erau conştienţi că n-ar fi putut exista!
Astfel, îi dăm dreptate, iarăşi, D-lui Dumitru Berciu, atunci când ne spune că ,,obârşia ceramicii pictate este în cuprinsul Daciei neolitice, ea fiind o creaţiune autohtonă”.
(Dumitru Berciu ─ Op. cit., p.30)

Aşadar, civilizaţia minoică/cretană, miceană şi troiană se datorează, în cea mai mare parte, acestui sincretism cultural indo-irano-sumerian/pelasg, ce-a avut loc în spaţiul carpato-ponto-danubian, încât am putea spune că ,,vatra civilizaţiei umane” se află aici, la noi, totul datorându-se, desigur, pământului extrem de roditor, care a dus nu doar la prosperitate, dar şi la creşterea demografică.
La rându-i, creşterea demografică a dus, mai departe, la fenomenul migraţiei dinspre Carpaţi ─ Dunăre ─ Mare spre Grecia şi NV Asiei Mici, aproape toate insulele din Arhipeleagul Cicladelor şi Sporadelor fiind colonizate de ,,triburile elene”, coborâte din nordul Dunării!

Că este aşa, ne-o confirmă înseşi denumirile unor insule ori mări. E vorba de Insula Carpathos şi de Marea Carpatică, vecină cu Marea Libiei, încât n-ar trebui să mai mire pe nimeni, atunci când susţinem că ,,civilizaţia ţărănească”, a ceramicii nord-dunărene, a dus la civilizaţia întregii lumi; mai întâi, fireşte, a celei din spaţiul Greciei. Apoi, se ştie foarte bine şi de influenţa ce-a avut-o cultura elenă asupra Europei, în special!

Insula Carpathos
Insula Carpathos

Şi totul, iată, pornind de la acel sincretism cultural şi religios, ce-şi are rădăcinile la noi, în nordul Dunării, unde s-au întâlnit indo-iranienii cu pelasgii sumerieni veniţi pe ,,via Eufrat” ─ NV Asiei Mici ─ N. Africii ─ Grecia ─ Carpaţi, ca, după o vreme (de 2-3 secole; poate chiar mai puţin) acest amestec sumerian/pelasg să se-ndrepte spre părţile meridionale, unde, datorită comerţului intens (bazat, în special, pe grâul din nordul Dunării, din Tracia, din Valea Nilului şi din Sicilia), să se formeze polisurile şi acea lume şi civilizaţie urbană, grecească, inconfundabilă prin măreţia şi strălucirea ei.

Şi totul, repet, pornind de la acea ,,civilizaţie ţărănească”, a satelor cu ,,vatra” în mijlocul casei, adunând în juru-i pe toţi cei din familie.
Vatra, simbolic, iată, este cemtrul existenţial al unui neam!

Astfel credem că s-a adunat neamul nostru, la vetre, de-a rămas până azi expresia ,,s-a lăsat la vatră”, expresie tipic traco-getă, carpato-dunăreană şi pontică!
,,A te lăsa la vatră” înseamnă a reveni ACASĂ; însemna a reveni în PROPRIA-ŢI PATRIE ─ VATRA ROMÂNEASCĂ!

Acea ,,civilizaţie ţărănească” ne-a ţinut aici, nefiind luaţi de vânturile ori de viiturile lumii, ce s-au abătut adeseori, nemilos, peste noi.
Când pământul ţi-e roditor şi-n adâncu-i are mari bogăţii, trebuie să ştii, doar, să-l munceşti; să-ţi administrezi avutul tău şi al Ţării tale, căci numai astfel vei rezista tuturor nevoilor şi năpăstuirilor.
Aşa au făcut şi strămoşii noştri geto-daci, al căror ,,fir de viaţă” a curs de mai bine de 4500 de ani, până-n zilele noastre, făcându-ne să rămânem mereu aici, la ,,vatra străbună”.

Că strămoşii noştri au fost indo-irano-sumerieni/pelasgi, ne-o spun şi cele mai vechi ,,monumente de aducere-aminte”, adică mormintele părinţilor noştri, care, în vechime (asemeni indo-iranienilor şi altor popoare vechi, orientale), dădeau pe scheletele înhumate cu ocru roşu, simbol al Soarelui, cultul solar manifestându-se, iată, până şi dincolo de moarte, ceea ce ne face să credem că vopsirea scheletelor cu ocru roşu ─ simbol al sângelui, al vieţii ─ ne vorbeşte, de fapt, de nemurirea sufletului, de înviere!

Şi asta, cu 2500 de ani mai înainte de Hristos!!

Acest ,,cult al morţilor” (ce cuprindea întreg spaţiul carpato-ponto-danubian, cu extensie până-n sudul Dunării, în toată Tracia, Grecia şi-n regiunea Troadei din NV Asiei Mici), cât şi ,,cultul solar” credem că era la fel de puternic şi de vechi, iar datorită lor se poate explica unitatea de credinţă, de cultură, de limbă, adică fiinţa unui neam cu o istorie atât de zbuciumată!

Când ai o ,,vatră”, o limbă, datini şi obiceiuri străvechi, milenare, un ,,cult al Soarelui” şi un ,,cult al morţilor”, de bună seamă că ai şi un cult al demnităţii naţiei tale, datorită căruia îţi cunoşti şi-ţi înţelegi mai bine rostul existenţei tale pe pământ, obligaţia ce-o ai faţă de cei de sus, care te luminează, dar şi faţă de cei de jos, de pe pământ (şi de sub pământ), care ne obligă să vieţuim în linişte şi-n bună pace cu tot ceea ce ne înconjoară!

Că aici, la Dunăre (în Lunca Dunării fiind cel mai fertil pământ din Europa), a existat o civilizaţie ţărănească unică în lume, ne-o spun şi relativ recentele descoperiri arheologice, în special mormintele în care (ca şi azi) se punea ceramică: o cană, un taler, o strachină, un opaiţ etc., dar o ceramică excepţională (la fel de frumoasă precum cea din Micene, din Troia ─ Creta ori Atena ─ ceramică traco-getă, găsită într-o fântână din zona Parthenonului!!), ceea ce vorbeşte de la sine nu doar de vechimea poporului acestuia (cel mai vechi din Europa), dar şi despre cultura, inteligenţa şi sensibilitatea sa, cu totul şi cu totul deosebite!!

Acest lucru l-a remarcat şi D-l Dumitru Berciu:
,,…în întinsele cimitire de pe valea Dunării se întâlneşte o splendidă ceramică încrustată cu culoare albă, reamintind vremurile ceramicii pictate (adică indo-iraniene, n.n.)”.
(Dumitru Berciu ─ Op. cit., p.33)

Aşadar, ,,întinsele cimitire”, în care ceramica e splendidă, încrustată cu culoare albă, ne fac să credem că, într-adevăr, aici, la Dunăre (cât şi-n întreg spaţiul carpato-ponto-danubian) sporul demografic era foarte mare, încât doar aşa se poate explica migraţia nord-dunăreană spre Grecia.

Cât priveşte ,,splendida ceramică”, aceasta presupune, iarăşi, o mare vechime; o evoluţie, în timp, extrem de benefică, strălucitoare, specifică, desigur, civilizaţiilor ţărăneşti durabile, aşezate, stabile de mii de ani!
Această continuitate demografică, de ordin estetic şi cultic, denotă multă originalitate, diversitate şi unitate, în acelaşi timp, ceea ce ne face să credem că civilizaţia traco-getă se datorează, în primul rând, stabilităţii acestui neam în acelaşi spaţiu, pe care (se vede foarte bine) şi l-au apărat cu sfinţenie!

Şi-aici ar trebui să ne-aducem aminte că-n 514 î. Hr., Darius, împăratul perşilor, venise la Dunăre, trecuse fluviul pe la Isaccea de azi (sau Obluciţa, după cum se mai numea), dorind să-i pedepsească pe tătarii care îi ocupaseră o parte din pământul împărăţiei sale.
Dacă în Tracia (trecând Helespontul) nu întâmpinase nicio împotrivire (din contră, fusese ajutat de ionienii carpatini din NV Asiei Mici, să construiască podurile de vase de peste Helespont şi Danubiu/Istru), ajungând pe pământul strămoşilor noştri geţi, aceştia au avut curajul să-l înfrunte cu dârzenie şi cu bărbăţie.
Evident că numărul uriaş al oştenilor lui Darius ─ aproximativ 500.000 de oameni, spun unii istorici ─ i-a copleşit pe geţi. Totuşi, geţii n-au fost impresionaţi de numărul atât de mare al perşilor, iar, dacă au fost înfrânţi, au căzut cu cinste, luptând, iată, pentru această civilizaţie ţărănească, nord-dunăreană, care a influenţat întreaga Europă!

Când aparţii unui asemenea neam de oameni (ce-a lăsat umanităţii cea mai veche ,,civilizaţie ţărănească”), simţi cu adevărat că aici ,,la vatră”, este adunat tot acest neam al tău, din urmă cu 4500 de ani, şi până astăzi, care te-n-deamnă să nu uiţi niciodată că la pâinea şi turta din ,,vatra Ţării” acesteia au râvnit dintotdeauna atâtea şi-atâtea seminţii, pentru care ei, străbunii noştri, şi-au lăsat să le curgă-n morminte nu doar tinereţea şi sângele lor, înrourat, dar şi toate dorurile lor.

Iar noi, cei de azi, avem doar o singură obligaţie: aceea de a ne aduce aminte de ei până şi-n ultima clipă a suflării noastre de viaţă, că ei încă mai ară şi-acum pe sub pământ şi în cer!…

Dacă Dumnezeu din lut ne-a zidit, învârtind la a cerului roată, din Carpaţii cu cerbi şi până la Crit, punând în noi sămânţă curată, El fi-va veacul din urmă ţăran cu mânecile cămeşei sumese, râzându-Şi în barbă, asemeni lui Whitman, când aurorele roşii le ţese; şi-n ţesătură, a zilei ziori, picură purpura feniciană, ne spune şi-acuma:

<<Nu, n-ai să mori, dar vei fi a pământului rană!
Dacă Eu, întâiul ţăran, te-am zămislit pe tine din lut, n-a fost lucrare făcută în van, căci din sudori şi rouri te-am vrut; uitării nicicând, niciodată, nu da niciuna din câte ţi-am spus, căci ŢARA rămâne-va, de-a pururea, VATRĂ, sub coroana drag fiu-Mi Iisus!>>

─ // ─

George Voica şi dr. C-tin Ioniţescu
Surpate ─ Rm. Vâlcea,
28 iunie 2016

Clipboard01

You May Also Like