ORA DE ISTORIE. Reprezentarea grafică a simbolurilor descoperite pe piatra de la Titești, Vâlcea

Noi locuim in județul Vâlcea, zonă foarte bogată în vestigii istorice chiar de dinainte de Hristos. La câțiva kilometri, la Ocnele Mari, avem o așezare a dacilor din tribul Burilor, cetatea Buridava.

La Râureni a staționat armata lui Traian, cunoscându-se multe castre romane de-a lungul Oltului, pornind de aici, din apropiere de Stolniceni, Fedeleșoiu, Călimănești, Rădăcinești, Perișani, Racovița, Titești, Câineni. De fapt, vechiul drum ce lega Transilvania de Țara Românească era pe traseul Câineni, Boișoara, Titești, Racovița, Perișani, Sălătrucel, Curtea de Argeș.

În Țara Loviștei întâlnim și acum multe vestigii încă nedescifrate ale acelor vremuri.

În Titești, în apropiere de castrul roman, la circa 1km, se găsește o piatră mare de câteva tone pe care este o inscripție cu litere chirilice și o cruce.

În revista „Studii Vâlcene” din 1971, renumitul slavist prof. dr. doc. Damian Bogdan a publicat următoarele: „Țara Loviștei ascunde încă multe mărturii ale trecutului de glorie al poporului român.”

În punctul „Gruiul Plăcintei” din „Dosu Dealului” s-a descoperit o piatră paralelipipedică de circa 2m x 1,70m x 0,70m. Pe latura de nord-vest a acesteia este săpată o cruce bizantină cu înălțimea de 40cm. Pe aceîași latură se află și o inscripție slavă dispusă pe trei rânduri. Cele trei rânduri au punctuație și sunt precedate de câte o cruce reprezentând invocația simbolică, ceea ce ne determină să credem că este vorba de trei texte deosebite.

După factura literelor celor trei rânduri din text inscripția ar putea fi datată prin secolele XI-XIV, urmând ca studiile ulterioare să confirme sau să infirme această ipoteză inițială. […]

Pe mine m-a frapat faptul că această inscripție chirilică este gravată pe un bolovan paralelipipedic de 1,70m pe 0,70m în punctul Gruiul Plăcintei din Dosu Dealului, așezat printre tufișuri, probabil pe vechiul drum de mare circulație din urmă cu 700 de ani, localnicii denumindu-l și acum „Calea Mare”.

După cum se poate observa, înscrisul de pe piatră este parțial șters, însă al doilea rând este mai bine conservat și este identic descrierii făcute de prof. Damian Bogdan în 1971.

Însemnele copiate atent de prof. Damian Bogdan au fost recent interpretate de prof. Gheorghe Voica, scriitor, sub următorul conținut:Rândul 1: Slavă (Sfintei) noastre Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului DuhRândul 2: Slavă Precistei Sfintei Născătoare de Dumnezeu Tatăl și Mângâietorul nostru     Sfânt (Slavă) lui Basarab Io(an) Biruitorul, Voievodul MuntenieiObservație:a) în limba ucraineană se citește ‘io’ deci Io! (Ioan);b) semnul Sfintei Cruci e semnul învingătorului;c) semnul ochiului văzător și al coroanei voievodale;d) pictograma celor două cercuri concentrice se ‘traduce’ prin ‘Voievodul Munteniei’.Rândul 3: Slavă răposatului viteazului Tugmetgir (Tugomir, Tgomer, Togomer, Tihomir)     Basarab, Slavă lui în veciSau, într-o traducere liberă: Slăvită fie, prin ani, amintirea lui!Observație: a) ГОД = ani (god);   b) s-au folosit câteva slavonisme: Precista (ПР), Io (ε), Duh, voievod, slavă, iar restul latinisme. Deci 15% din cuvintele limbii române sunt de origine slavonă! Interesant e că ideograma Sfânta Treime sau Unul (vezi cifra 1!) în trei ipostaze apare sub forma cifrei ‚1’, scrisă de trei ori (111).







Dumnezeu, Domnul, Duh -|- Sfânt sau Sfântul Sfântul Duh -|- MângâietorulBasarab -|- Basarab Ioan (I) BiruitorulPrecista -|- Tatălui (Λ = art. hot.)Fiului (Λ = art. hot.) -|- Λ = art. hot.: i, lui; pron. pers.: luiMuntenia -|- BasarabTugmetgir -|- Voievodul(Tugomir, Togomer, Tihomir) Semnul ochiului văzător și al coroanei domneștiNăscătoare de DumnezeuViteazul Răposat


Urmărind cu atenție înscrisul, întâlnim un semn deosebit, care atunci când este deslușit încântă pe toată lumea; este semnul Născătoarei de Dumnezeu. Este un simbol al Maicii Domnului, nemaiîntâlnit de mulți dintre noi, profanii, și care merită cu prisosință o aplecare asupra interpretării lui. După cum se stie, în primele secole, creștinii se recunosteau prin diverse însemne ce-l interpretau pe Iisus Hristos ca peștele, porumbelul,, mielul, iar pentru Maica Domnului avem frumoase icoane în care apare de cele mai multe ori cu Pruncul în brațe sau o floare de mărgăritar, lotus, crin…

Conform Vechiului Testament, Isaia, cap. 49 („Al doilea Cânt despre Servul Domnului. Sionul, înnoit. Neamurile și poporul ales. Prăzile uriașului.”): „Ascultați-mă, voi, insule și voi, neamuri, luați aminte / După multă vreme se va petrece, zice Domnul. / Din pântecele Maicii Mele Mi-a numit El numele.”

Aici, Valeriu Anania, teolog, filozof și scriitorul nostru vâlcean, spune: „Sfinții Părinți pun aceste cuvinte în gura Fiului lui Dumnezeu; numele lui Iisus va fi rostit de către îngerul Domnului chiar în clipa în care-i vestește Mariei că-L va purta în pântece.”

Cap. 53 („Al patrulea Cânt despre Servul Domnului”): „Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? / Și cui i s-a descoperit brațul Domnului? / Noi ca pe un copil L-am vestit înainte-I, / ca pe o rădăcină în pământ însetat: / Nu are chip și nici mărire; / noi L-am văzut, / dar El n-avea nici chip, nici frumusețe.”

Din punct de vedere uman, descrierea de mai sus, transpusă în simbol, pare a fi un embrion, în uterul mamei bogat în vase de sânge – „ca pe o rădăcină în pământ însetat”.

„Ci Îi era chipul nevrednic de cinstire și mai prejos decât acela al fiilor oamenilor. El era un om în suferință și obișnuit să rabde slăbiciune; că fața și-a întors-o.”

Și Grigorie din Nazianz remarcă: „Prin întrupare, El și-a asumat o natură inferioară, cea umană, care însă lăuntric se îndumnezeise prin unirea ei cu Dumnezeu și aceasta pentru ca și eu să pot deveni Dumnezeu așa cum El S-a făcut om. El S-a nascut, dar în fapt fusese născut; S-a născut din femeie, dar femeia era fecioară; nașterea în sine e omenească, dar nașterea din fecioară e dumnezeiască. În firea Sa omenească El nu avea tată, iar în firea Sa dumnezeiască nu avea mamă; aceste aparțin, amândouă, Dumnezeirii.”

De aceea înscrisul este ca un „D” iar în interior este simbolul unui embrion:

Totul de la Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu – Sfântul Duh și Maica Domnului.

Din punct de vedere științific, așa arată un embrion uman după primele cinci săptămâni:
                 



Surprinderea mare este, pentru noi, că acest înscris apare undeva într-o zonă relativ izolată față de marile centre culturale ale lumii acelor timpuri.

Eu consider că în această parte de țară, deși legătură între Transilvania și zona subcarpatică din Țara Românească, zonă muntoasă, izolată, cu mare probabilitate au avut loc evenimente deosebite pentru ca cineva cu multă știință sa dăltuiască în piatră acest mesaj.

Tot în împrejurimi se mai găsesc și astăzi urmele castrului roman de la Titești ridicat pe vremea împăratului Hadrian dar și ale unor vechi construcții (han sau biserică).

De fapt, luptele dintre Basarab I și Robert de Anjou s-au desfășurat la câțiva kilometri de acest loc, la Perișani, în punctul numit Posada.


Marele nostru Hașdeu consemna în Arhiva istorică:

Într-o diplomă din 11 noiembrie 1336 dată de rege vicecancelarului transilvănean Thatamer și fratelui său Bako, pentru meritele lor în campania din 1330, este relatată primejdia de la acea dată a drumului de pe valea Oltului:„Când noi împreună cu întreaga putere a armatei noastre am cercetat Țara Românească, acesta [Bako], din porunca marelui bărbat Toma, voievodul Transilvaniei, stăpânul său, s-a grăbit în urma noastră […] cu puțini oameni, în niște solii și treburi tainice, apărându-se de dușmani și de primejdia morții prin iscusința sa isteață și mântuindu-se printr-un noroc și o întâmplare vrednică de mirare, ne-a ajuns chiar sub cetatea Argeș, unde ne-am minunat, împreuna cu toată oastea, de venirea sa neașteptată.”În perspectivă, distanța dintre Argeș și Timișoara (de unde a plecat armata si unde s-a întors regele) este aproximativ aceeași, indiferent de ruta aleasă, pe la Turnu Severin sau prin Sibiu.

Și preotul Dominic Ionescu își exprimă opinia că aceste cruci incizate pe bolovanul din Boișoara sunt anterioare anului 1639. Din punct de vedere artistic, sunt asemănătoare ca formă, de tip latin, iar eu cred că sunt făcute în sec. XIV, în timpul domnitorului Basarab I, când aceste teritorii au fost sub suzeranitate maghiară, cu o puternică influență catolică.

Acest material poate fi luat în studiu și de alți cercetători în domeniul istoriei, religiei și arheologiei mai ales că în această zonă se preconizează a fi construită autostrada Sibiu – Pitești.

Dr. Ionițescu Constantin, medic primar oftalmolog

Râmnicu Vâlcea, noiembrie 2021

loading...

You May Also Like