Primarul GUTĂU nu renunță la terenul de la UM Vlădești: „Sper ca în două luni să apară hotărârea de Guvern”

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, nu renunță nici în ruptul capului la cele 25 de hectare de teren de la Unitatea Militară Vlădești. Deși procedurile intraseră într-un impas la un moment dat, ei bine edilul a anunțat la ultima sa conferință de presă că o hotărâre de guvern cu privire la schimbul de terenuri între Universitatea din Piteşti şi fostul Liceul Oltchim urmează să se dea în două luni. Primarul Gutău susține că a avut o discuție pe această temă cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, și are certitudinea că schimbul de terenuri se va realiza.

„Suntem într-o fază avansată și am vorbit cu ministrul Educației, doamna Ecaterina Andronescu, pentru schimbul de teren dintre Liceul Oltchim și cele 25 de hectare de la Unitatea Militară Vlădești. Sper ca în două luni să apară și hotărârea de Guvern” – a precizat primarul Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like