VIDEO: La Vâlcea, la nivelul fiecărei şcoli se poate decide dacă se fac sau nu cursuri zilele viitoare

 

Autorităţile din Vâlcea au luat decizia de a nu suspenda procesul de învăţământ din Vâlcea, chiar dacă la nivelul judeţului s-a instituit deja Cod Portocaliu de ger năprasnic. Cu toate acestea, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Andra Bică, şi prefectul de Vâlcea, Radu Renga, au anunţat că, dacă sunt cazuri deosebite, primarii din localităţile vâlcene pot solicita, punctual, suspendarea cursurilor la anumite unităţi de învăţământ.

„Noi am ţinut în acest week-end legătura cu toţi directorii unităţilor de învăţământ şi nu ne-a fost semnalată nicio problemă. Toate şcolile sunt încălzite, drumurile sunt practicabile. Nu ştiu cum va fi vremea mâine sau poimâine. (…) În videoconferinţa cu Ministerul Educaţiei s-a spus că se pot lua decizii punctuale. Adică, dacă într-o unitate şcolară nu funcţionează instalaţia termică, în acea unitate şcolară se pot suspenda cursurile cu aprobarea conducerii unităţii şi a Inspectoratului Şcolar” – a spus inspectorul general şcolar Andra Bică.

„În principiu, noi nu ar trebui să intrăm în criză şi să spunem oprim şcolile, cum fac alte judeţe. Dacă intrăm pe logica asta, cred că norvegienii şi finlandezii ar trebui să fie analfabeţi, dar ei văd că ştiu că scrie şi să citească mai bine ca noi” – a declarat prefectul.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

5 thoughts on “VIDEO: La Vâlcea, la nivelul fiecărei şcoli se poate decide dacă se fac sau nu cursuri zilele viitoare

  1. De ce in Bucuresti scolile se inchid la -15º Celsius, iar la noi, in Valcea, temperatura este cu un grad mai mult sau mai putin decat aceea si la noi nimeni nu zice nimic, ci doar copiii care tremura asteptand microbuzele scolare sau cei care coboara cativa KM de pe coaste si dealuri. Drumuri nedeszapezite in totalitate pe drumurile mai retrase pe unde copiii chiar circula, nu ca in oras unde doamna Bica coboara scara, urca in masina si pleaca la serviciu. Ce trebuie sa facem in aceasta situatie, sa continuam sa tremuram ca elevi?

  2. Foarte urât , macar acum cand vedeti si dvs ca ninge in ultimul hal , abia sunt deszapezite drumurile din oras cat de cat ce sa mai spun de cele rurale , sunt atatia copiii care fac naveta si ingheata prin statii ori in microbuzele care pot ramane blocate.Ca de obicei , noi suntem in Valcea suntem mai speciali putem sa mergem cu sania la scoala.Va rog sa va ganditi la deciziile viitoare pentru ca aceasta nu a fost primita prea bine.

  3. Da intr-adevar scolile sunt incalzite , dar la parte cu drumurile practicabile va inselati rau de tot.

Comments are closed.