CAZ ILAR la DRĂGĂŞANI. Bărbat judecat pentru ultraj după ce l-a făcut pe un poliţist „gălbejit”

Un bărbat din Drăgăşani a fost, de curând, trimis în judecată sub acuzaţia de ultraj după ce l-a făcut pe un poliţist „gălbejit” şi i-a spus că arată de parcă ar fi bolnav de ciroză. Ba mai mult, fiind într-un moment de nervozitate, omul a spus cu voce tare şi cele mai negre gânduri, mărturisindu-i poliţistului că-i vine să-i „dea un picior în cap”. Pentru aceste lucruri, el riscă chiar şi o pedeapsă cu închisoarea.

Urmărire în trafic, jigniri şi ameninţări…

Întreaga poveste îşi are începuturile în ziua de 9 octombrie 2016, în jurul orei 11.00, atunci când poliţistul Mihai Adrian Strejescu l-a urmărit în trafic pe şoferul Ilie Ovidiu Negrea, acesta din urmă conducând un VW Golf pe strada Nicolae Bălcescu. Agentul de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani – Formaţiunea Rutieră – se cunoştea destul de bine cu cel care avea să-i devină agresor, cu doar o lună înainte el cercetând la faţa locului o tamponare în care a fost implicat Negrea şi al său VW şi, de aceea, omul legii ştia că poliţa RCA e pe cale să expire.

Astfel, poliţistul când a văzut maşina circulând pe stradă, a întors echipajul şi a plecat în urmărirea Volkswagen-ului, oprindu-l pe strada Tudor Vladimirescu, după ce a folosit semnalele acustice şi luminoase. Atunci a început nebunia, pentru că inculpatul Ilie Ovidiu Negrea s-a arătat deranjat de faptul că a fost oprit în trafic, iar când poliţistul Strejescu a mai şi constatat că RCA-ul este expirat, şoferul a devenit violent verbal.

„După ce i-a comunicat inculpatului aspectele constatate, poliţistul a intrat în autospeciala din dotare pentru a întocmi documentaţia necesară într-o astfel de situaţie. În acest timp, inculpatul a devenit agitat şi a contactat telefonic o persoană, probabil soţia, cu care a avut o ceartă referitor la înnoirea asigurării auto şi pe care a înjurat-o. În timpul convorbirii, inculpatul a venit până în dreptul portierei autoturismului în care se afla poliţistul. Observându-l agitat şi cunoscându-l de la incidentul anterior, poliţistul Mihai Adrian Strejescu, care executa singur serviciul în zona respectivă, a solicitat, prin staţie, intervenţia echipajului de ordine publică la faţa locului. (…) În momentul în care a luat la cunoştinţă de sancţiunile ce i se aplicaseră, inculpatul Ilie Ovidiu Negrea a devenit din nou agitat, a refuzat să semneze actele, zicându-i persoanei vătămate că nu semnează spunând-i să plece de acolo că poate îl ia şi la bătaie. Inculpatul l-a jignit pe poliţist, numindu-i ‹gălbejit› şi spunându-i că arată de parcă ar fi bolnav de ciroză. De asemenea, inculpatul a refuzat să demonteze şi să predea plăcuţele cu numerele de înmatriculare. Urmare acestui refuz, persoana vătămată a împrumutat o şurubelniţă de la martorul Z, care repara un autoturism în apropiere şi s-a deplasat în partea din faţă a autoturismului inculpatului, unde s-a aplecat (în poziţia ‹ciuci›) şi a început să demonteze personal plăcuţele cu numerele de înmatriculare. Observând ce urmează să facă agentul de poliţie, inculpatul s-a apropiat de el, a încercat sa-l împiedice să demonteze plăcuţele, postându-se între poliţist şi autoturism şi i-a spus că îi vine să îi dea un picior în cap” – se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani.

Procurorii cer condamnare sau sancţionare

După ce au strâns toate mărturiile martorilor şi probele din dosar, procurorii au decis ca în data de 21 martie 2017 să-l trimită în judecată pe Ilie Ovidiu Negrea, acuzându-l de comiterea infracţiunii de ultraj. Procurorii admit însă că faptele comise de inculpat nu sunt atât de grave, însă ei consideră că orice abatere şi orice ameninţare la adresa unui om al legii trebuie pedepsită.

„Fapta inculpatului (…) realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin.1 şi 4 Cp. rap. la art. 206 alin. 1 Cp. Obiectul juridic special al infracţiunii de ultraj îl constituie, în principal, relaţiile sociale referitoare la autoritatea de stat, a căror dezvoltare este asigurată prin apărarea prestigiului şi siguranţei funcţionarilor care exercită această autoritate şi, în secundar, relaţiile sociale care se referă la onoarea, libertatea sau integritatea corporală a persoanei purtătoare a autorităţii publice, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organelor publice. Urmarea imediată a acestei infracţiuni este crearea unei stări de pericol pentru autoritatea cu care este investit organul din care face parte funcţionarul ultragiat şi, ca urmare adiacentă, o atingere adusă demnităţii, libertăţii sau integrităţii corporale a persoanei. Este adevărat că ameninţarea efectivă proferată de inculpat la adresa persoanei vătămate nu este una foarte gravă. Inculpatul nu l-a ameninţat pe poliţist că îl va omori, că îi va incendia autoturismul sau locuinţa ori că îi va omorî familia, de exemplu. Nici nu l-a agresat fizic pe poliţist, rezultat implicit mai grav decât adresarea de ameninţări. Totuşi, prin atitudinea sa, inculpatul a nesocotit autoritatea conferită de lege organelor de poliţie, s-a împotrivit aplicării legii şi asta în situaţia în care era cât se poate de clar că încălcase legea, o astfel de atitudine trebuie condamnată, sancţionată. Prin amendarea acestui gen de comportament se descurajează alte manifestări asemănătoare, nu numai ale inculpatului, ci şi ale altor membri ai comunităţii” – se mai arată în rechizitoriu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

4 thoughts on “CAZ ILAR la DRĂGĂŞANI. Bărbat judecat pentru ultraj după ce l-a făcut pe un poliţist „gălbejit”

  1. Doamna Claudia Stanciu, consider ca prezentati aceasta stire fara a da dovada de deontologie profesionala. Tonul articolului este unul partinitor si nu cred ca este „ilar” faptul ca o persoana incalca legea (sub forma contraventiei) iar apoi savarseste o infractiune fata de un reprezentant al statului de drept si pentru asta este sanctionat de justitie. Intradevar, nu acesta este cel mai periculos infractor care exista in aceasta tara, DAR subminarea autoritatii politiei ar subrezi convingerea cetatenilor cinstiti ca statul, prin reprezentantii desemnati sa apere legea si justitia (jandarmi, politisti, procurori, magistrati), poate asigura linistea cetatenilor.

    Va rog lasati justitia sa functioneze fara a face presiuni mediatice, este o imixtiune fara rost si – cu riscul de a ma repeta – cu incalcarea deontologiei profesionale.

    Nu este nimic ilar ca o persoana certata cu legea ajunge sa jigneasca un politist in uniforma, in timpul exercitarii atributiilor de serviciu. Acel politist este platit pentru a va proteja pe dumneavoastra si pe orice persoana cinstita, precum si drepturile pe care le aveti in aceasta tara.

  2. Sa vezi veselie cand jegosul ala o sa dea cu masina peste tine, tovarasa jurmalista.

  3. Se pare ca toti au o problema cu politistii, dar cand iti frige buza formezi imediat 112.

  4. Cu astfel de persoane se rezolva simplu, ridicarea permisului pe viata . Punct. Nu trebuie stat si discutat cu nebunii.

Comments are closed.