COVID19: Dosare penale pentru doi olteni la Vâlcea

Procurorii vâlceni au întocmit noi dosare penale pentru fals în declarații. Doi bărbați din județul Olt au fost prinși la Drăgășani în timp ce conduceau autoturismului unei societăți comerciale și având asupra lor adeverințe conform cărora ar fi angajații acelei firme. Numai că, anchetatorii au aflat că cei doi indivizi mințeau cu seninătate și, ca urmare, le-au întocmit dosare penale.

“Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani au fost înregistrate, la data de 11 mai 2020, două dosare penale în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de falsul în declarații, faptă prev. de art. 326 alin.1 şi 2 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Drăgăşani.
În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 11 mai 2020, pe raza mun. Drăgăşani au fost depistaţi numiţii V.C.L. şi P.V.D., ambii din jud. Olt, care se deplasau cu un autoturism aparţinând unei societăţi comerciale tot din judeţul Olt, cei doi declarând în fals că sunt angajaţi ai societăţii comerciale respective şi prezentând în acest sens şi adeverinţe care atestau în mod nereal calitatea de angajat . Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Drăgăşani sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” – se arată în comunicatul oficial al Parchetului Drăgășani.

You May Also Like