CRIMINAL din VÂLCEA, CONDAMNAT după aproape trei ani de când şi-a UCIS SOŢIA

La aproape trei ani de când şi-a ucis nevasta cu sânge rece, un bărbat din Vâlcea a fost condamnat, el urmând să stea mulţi ani după gratii.

În data de 31 august 2014, Ion Liţoiu, din oraşul Bălceşti, îşi agresa soţia într-un mod groaznic. El a lovit-o pe Maria Liţoiu, în vârstă de 68 de ani, cu pumnii, picioarele şi cu coada unei furci, provocându-i leziuni extrem de grave. Femeia nu a murit pe loc, ci a stat internată până pe data de 16 septembrie la Secţia ATI-Neurologie, în cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, acolo unde, din cauza unui hematom subdural complicat în evoluţie, apărut ca o consecinţă a unui traumatism cranio – cerebral grav, şi-a găsit sfârşitul.

Ulterior, soţul criminal a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, iar în anul 2015 a fost la un pas să scape basma curată din toată povestea. Asta pentru că, magistraţii Tribunalului Vâlcea au declarat nule mare parte din documentele poliţiştilor şi procurorilor, inclusiv procesul – verbal al poliţiştilor, rapoartele medico-legale şi ordonanţa procurorilor. Totul s-a rezolvat însă, din punct de vedere al documentelor, iar în data de 23 iunie 2017, la aproape trei ani de când şi-a ucis nevasta, Liţoiu a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Vâlcea, care l-au trimis după gratii pentru 8 ani.

Iată condamnarea: „Condamnă pe inculpatul LIŢOIU ION la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal; Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, în condiţiile şi pe durata prev. de art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal; Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17.12.2014 şi până la 23 mai 2015, inclusiv. Aplică art. 60 Cod penal. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod procedură penală; Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Ia act că numitele Gruia Georgeta şi Marinuş Cornelia – fiicele victimei Liţoiu Maria, nu s-au constituit părţi civile în cauză. Ia act că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu sediul în mun. Craiova, str. Tabaci nr. 1, jud. Dolj, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil; Admite acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, str. G-ral Magheru nr. 42, jud. Vâlcea şi îl obligă pe inculpat la plata sumei de 336,95 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008; Dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul Liţoiu Ion în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.700 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23 iunie 2017″.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.