NEWS ALERT. Poliţist din Vâlcea, condamnat pentru înşelăciune şi fals în acte. Cum ajungeau banii pe amenzi în buzunarul său!

Miercuri, 27 ianuarie 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a pronunţat în dosarul în care un poliţist din Băile Olăneşti a fost acuzat de înşelăciune şi fals în acte. Condamnarea este una destul de dură, însă nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

În anul 2016, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea dădeau „buzna” la sediul Poliţiei Băile Olăneşti, vizându-l pe agentul de poliţie Ovidiu Viorel Săndulescu (zis şi „Terminatorul”/foto dreapta), dar şi de un angajat al Primăriei Băile Olăneşti. Acesta din urmă se bănuia că este complicele miliţianului, însă în final nu au fost suficiente probe împotriva lui, iar anchetatorii i-au dat clasare. Poliţistul nu a fost la fel de norocos însă, el fiind pus sub acuzare, iar în anul 2018 fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals material în înscrisuri oficiale.

Cum ajungeau banii pe amenzi în buzunarul poliţistului!?

Metoda folosită de agentul rutier Săndulescu era destul de simplă. Nu-ţi trebuie multă carte pentru a comite astfel de infracţiuni, ci ai nevoie de mult tupeu. Iar omul l-a avut o perioadă destul de lungă, în condiţiile în care le întocmea „victimelor” sale chitanţe false şi încasa banii pe amenzi fără nicio jenă, sume ce-i ajungeau direct în buzunar.

„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar față de S.V.O., agent-șef principal de poliție în cadrul Poliției Orașului Băile Olănești, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals.

În fapt, în luna august 2015, inculpații S.V.O. și H.D. i-au solicitat 1.000 de lei unei persoane pentru a-i achita o amendă contravențională la regimul circulației pe drumurile publice, în vederea restituirii certificatului și plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, reținute de organele de poliție ca măsură complementară. Ulterior, H.D. a întocmit, în fals, o chitanță prin care atesta că a fost încasată amenda contravențională la Primăria Orașului Băile Olănești, chitanță pe care agentul de poliție a folosit-o la Serviciul Rutier Vâlcea pentru obținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare. Totodată, polițistul a întocmit o chitanță, în fals, prin care atesta că organele de poliție au încasat contravaloarea amenzii, pe care transmis-o funcționarilor Primăriei Orașului Băile Olănești pentru a se proceda la scăderea debitului respectiv.

De asemenea, în luna august 2016, inculpatul S.V.O. a încasat bani din amenzile contravenționale aplicate și nedepuse la organele fiscale, întocmind, în fals, documente justificative pentru sumele respective și nu a întreprins demersuri de cercetare a unui accident rutier cu privire la care a fost sesizat și în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane” – preciza DGA Vâlcea, într-un comunicat de presă, chiar după descinderile din anul 2016.

6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare…

Aşa cum spuneam, în anul 2018, la aproximativ doi ani după percheziţii, anchetatorii au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe agentul Ovidiu Săndulescu. Cauza s-a judecat până ieri, 27 ianuarie 2021, când judecătorul de caz de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dat sentinţa cauzei pe fond. Astfel, Săndulescu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

„Condamnă pe inculpatul SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune. 2. În baza art. 320 alin. 2 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 2 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 3. În baza art. 52 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 132 din Legea 78/2000; Condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 2 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 4. În baza art. 342 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 5. În baza art. 297 alin. 1 Cod penal rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (29 acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 3 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. 6. În baza art. 295 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; Condamnă pe acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de delapidare în formă continuată (122 acte materiale). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe o perioadă de 3 ani a următoarelor drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g). În baza art. 65 Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 lit. b Cod penal; Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 2 ani şi 10 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), astfel că, în final, stabileşte pentru inculpatul SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare. Aplică inculpatului dispoziţiile art. 60 Cod penal, privind executarea pedepsei prin privare de libertate. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal; Aplică inculpatului SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, respectiv: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (lit. a); – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (lit. b); – dreptul de a exercita profesia de poliţist (lit. g), pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit dispoziţiilor art. 68 Cod penal, respectiv după executarea pedepsei rezultante de 6 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal; Aplică inculpatului SĂNDULESCU VIOREL – OVIDIU pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, această pedeapsă accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 6 ani ?i 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre. În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală şi la art. 1.381 şi urm. Cod civil” – se arată în minuta instanţei.

De asemenea, instanţa a stabilit şi plata unor despăgubiri morale şi materiale către victimele poliţistului. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

CITIŢI ŞI:

Sursa foto: Facebook

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like