ÎNCHISOARE pentru un bărbat din VÂLCEA care a înşelat o firmă din AIUD

Judecătoria Aiud a emis un mandat de arestare pe numele unui bărbat din Vâlcea, acesta fiind condamnat pentru comiterea  infracţiunii de înşelăciune. Vâlceanul a fost depistat de poliţiştii din IPJ Vâlcea şi dus la puşcărie, acolo unde va executa o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni de închisoare.

„La data de 21 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca, l-au depistat pe C.M., de 65 de ani, din comuna Măciuca, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de 3 ani şi 2 luni, de către Judecătoria Aiud, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Bărbatul în cauză ar fi indus în eroare o societate comercială cu privire la închirierea unei automacarale, în scopul exploatării de materiale feroase pe o platformă industrială, din municipiul Aiud, automacara pe care ulterior a înstrăinat-o fraudulos unei alte societăți comerciale, din județul Ilfov.

Prejudiciul produs a fost recuperat în totalitate de către  polițiștii de investigații criminale din municipiul Aiud, iar poliţiştii vâlceni l-au depistat pe bărbat şi l-au depus la Penitenciarul de Maximă siguranță Mioveni” – precizează

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.