Medicul PLOSCARU a fost CONDAMNAT la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE. A încercat să-şi omoare colegul din SJU Vâlcea!

Sentinţă în cauza pe fond a dosarului în care medicul vâlcean Constantin Ploscaru a fost acuzat de tentativă de omor, după ce şi-a atacat cu un bisturiu colegul din Spitalul Judeţean Vâlcea. Luni, 2 octombrie 2017, magistraţii Tribunalului Argeş – acolo unde dosarul a fost strămutat – au decis să-i dea doctorului chirurg Ploscaru o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Reamintim că, incidentul dintre medicii vâlceni Constantin Ploscaru şi Emil Bărbulescu s-a petrecut la mijlocul lunii ianuarie 2016, în sala de operaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. au avut un conflict spontan în blocul operator-chirugie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.

Ploscaru, cu un pas în puşcărie

Aşa cum menţionam mai sus, Constantin Ploscaru a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Medicul chirurg a încercat până în ultima clipă să scape de o condamnare cu executare, el solicitând în instanţă să îi fie schimbată încadrarea juridică de la tentativă de omor la loviri şi alte violenţe. Solicitarea sa nu a avut efect, magistraţii pronunţându-se în final asupra vinovăţiei sale. Mai trebuie menţionat că doctorul Ploscaru va rămâne, pentru moment, în libertate, sub control judiciar, pentru că sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

„Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Ploscaru Constantin , prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.penal, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art.193 C.penal. În temeiul art. 32 alin.1 C.penal rap. la art.188 alin.1 C.penal, condamnă pe inculpatul Ploscaru Constantin, la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare ,cu executare în regim de detenţie în condiţiile art.60 Cpenal ,pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi totodată, interzice inculpatului, pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a şi b din C.penal. În temeiul art.65 alin.1 C.penal interzice inculpatului Ploscaru Constantin, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă accesorie În temeiul art. 72 alin.1 C.penal şi art.399 alin.9 C.pr.pen., deduce din pedeapsa principală, durata reţinerii şi arestului preventiv la domiciliu , din data de 16.01.2016 , până la data de 07.04.2016, inclusiv. În temeiul art.399 alin.1 şi 4 C.pr. pen, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ploscaru Constantin, cu toate obligaţiile instituite anterior de Tribunalul Vâlcea şi de Curtea de Apel Piteşti. În temeiul art.112 lit.b Cod penal dispune confiscarea specială a lamei de bisturiu ,folosit de inculpatul Ploscaru Constantin la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi care în prezent este depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş” – se arată în minuta instanţei Tribunalului Argeş.

Daune morale de 25.000 de euro

Pe de altă parte, Ploscaru a pierdut „lupta” şi pe partea civilă, pentru că magistraţii au decis că el trebuie să-i plătească daune morale victimei sale, medicul Emil Bărbulescu, în valoare de 25.000 de euro, la care se adaugă şi cheltuielile de judecată, dar şi plata avocatului lui Bărbulescu, precum şi cheltuielile de transport, daune către Spitalul Judeţean etc.

„În temeiul art.19 şi art.397 C.pr.pen. rap. la art.1357 şi urm. din C.civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Bărbulescu Emil, domiciliat în mun. Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae Titulescu nr.12, bl.86, sc.E, ap.7,jud. Vâlcea şi în consecinţă ,obligă pe inculpatul Ploscaru Constantin să achite părţi civile suma de 7.400 de lei, reprezentând daune materiale( contravaloare expertize psihologice extrajudiciare),precum şi la plata echivalentului în lei, a sumei de 25.000 de euro, reprezentând daune morale. În temeiul art.19, art.397 C.pr.pen rap. la art.320 din Legea nr.95/2006 admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi în consecinţă obligă pe inculpatul Ploscaru Constantin să achite acestei părţi civile, suma totală de 2.962, 91 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Ploscaru Constantin ,în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.276 alin.1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe inculpatul Ploscaru Constantin să achite părţii civile Bărbulescu Emil, suma de 1.912,01 lei –cheltuieli transport, precum şi la plata echivalentului în lei, a sumei de 2.000 de euro, reprezentând onorariu avocat ales, Badea Andrei, conform chitanţei nr.101/26.01.2016. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul Ploscaru Constantin la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Sumele de câte 130 de lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, avocat Dimcea Cristina şi avocat Anton Alin, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art.272 alin.1 şi 2 C.pr.pen., dispune achitarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei a sumei de 35 lei, către INM Mina Minovici Bucureşti ,reprezentând contravaloarea avizului Comisiei de Avizare şi Control” – se mai precizează în minuta instanţei.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like