POLIŢIST din VÂLCEA, acuzat că a luat „ŞPAGĂ”, ELIBERAT din AREST

În luna octombrie 2017, procurorii Parchetului Vâlcea şi ofiţerii DGA Vâlcea l-au reţinut şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de şeful de post de la Diculeşti, Grigorescu Gheorghe, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la furt de arbori de pe terenurile cu vegetaţie forestieră şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de braconaj cinegetic. Ulterior, poliţistul vâlcean a fost arestat preventiv. Asta până miercuri, 13 noiembrie 2017, când judectorul de caz a luat decizia de a-l elibera din arest şi a-l pune sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului Grigorescu Gheorghe. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2017 şi până la data de 16 februarie 2018, inclusiv, faţă de inculpatul Grigorescu Gheorghe, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Valcea” – se arată în minuta instanţei.

Magistratul a considerat că şeful de post de la Diculeşti nu mai reprezintă un pericol public, deşi acuzaţiile ce i se aduc sunt extrem de grave. Zilele trecute, acelaşi magistrat a hotărât că primarul de la Prundeni, Ion Horăscu, este un pericol public şi a refuzat să-i schimbe măsura arestului preventiv cu o altă măsură restrictivă.

CITEŞTE ŞI: 

PARCHETUL VÂLCEA. Vezi cine sunt POLIŢIŞTII şi PĂDURARII anchetaţi pentru CORUPŢIE

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like