RÂMNICU VÂLCEA. Condamnare pentru o alcoolemie de 2,45 g/l alcool pur în sânge

Inconştient, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a urcat la volan deşi se afla într-o stare avansată de ebrietate. Incidentul a avut loc în anul 2015, însă în data de 3 mai 2018 judecătorii au decis să-l condamne la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii rutiere. 

„În fapt, la data de 11.01.2015, bărbatul a fost depistat conducând un autoturism pe strada Lucian Blaga din municipiul Rm. Vâlcea, având permisul de conducere anulat de pe data de 31.10.2011 și fiind și sub influența băuturilor alcoolice,  respectiv la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, stabilindu-se, în urma recoltării probelor biologice, o îmbibație alcoolică de 2,45 g/l alcool pur în sânge. Bărbatul a fost condus la un penitenciar din județul Argeș” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like