STUDENTUL din VÂLCEA care cultiva CANNABIS în grădina BUNICII, trimis în JUDECATĂ

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au finalizat, în mai puţin de o lună, dosarul în care studentul din Bălceşti este acuzat de cultivare şi trafic de droguri. Victor Merişescu, student la Facultatea de Agronomie, a fost depistat de anchetatori în data de 12 septembrie 2017, pe raza oraşului Bălceşti, acolo unde avea o cultură de cannabis chiar în grădina buncii sale de 60 de ani.

El a pacalit-o pe bătrână, spunându-i ca este vorba de o plantatie de cânepă pentru fuioare. Femeia si-a crezut nepotul si chiar l-a incurajat, până când s-a trezit cu mascatii la poarta, care au început să-i scotocească prin casă şi prin gospodărie. Tanarul student le-a spus anchetatorilor ca este consumator de cannabis si nicidecum traficant. Insa, procurorii DIICOT Valcea si politistii de la SCCO Valcea nu au gasit niciun indiciu care sa ateste ca studentul consuma drogurile şi nu le vindea. Culturile de cannabis aveau peste 3 metri inaltime, iar masa vegetala avea o greutate peste 68 de kilograme.

Dupa audieri, tanarul a fost retinut de procurorii DIICOT Valcea, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. Însă, în data de 5 octombrie 2017, procurorii DIICOT Vâlcea l-au şi trimis în judecată pe rolul instanţei Tribunalului Vâlcea. Dacă va fi găsit vinovat, Victor Merişescu riscă între 3 şi 15 ani de închisoare.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like