Trei vâlceni au fost condamnați la ani grei de închisoare. Vezi ce au făcut!

Și-au primit pedeapsa abia în 2022 pentru fapte comise din 2015 până în 2018. Trei vâlceni au fost trimiși după gratii, fiind găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor de furt calificat, distrugere, semnalizare falsă, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Drăgășani și Poliției orașului Călimănești au pus în aplicare mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Judecătoria Brezoi, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, față de cei 3 bărbați, transferându-i ulterior la penitenciar.

“La data de 11 februarie, polițiștii au pus în executare 3 mandate de arestare, față de un 3 bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 51 de ani, condamnați la 3 pedeapse privative de liberate de 1 an și 8 luni, 2 ani, respectiv 6 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, distrugere, semnalizare falsă, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În fapt, aceștia ar fi comis faptele între anii 2015-2016, perioada iunie-octombrie 2018 și aprilie 2018, în orașele Călimănești, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea 

Cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarului Mioveni din județul Argeș” – precizează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like