TRIBUNALUL VÂLCEA. Măsuri speciale din cauza virusului COVID-19

Colegiul de conducere al instanţei Tribunalului Vâlcea s-a întrunit în şedinţă şi a hotărât să ia măsuri speciale de urgenţă pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Ca ur mare s-au decis măsuri menite să prevină aglomerarea sălilor de judecată și a holurilor instanțelor, urmând a se judeca doar cauzele urgente. Toate persoanele care intră în clădirea Tribunalului Vâlcea, fie că sunt justițiabili, fie că sunt avocați, vor fi nevoite să declare dacă au fost sau nu în zone afectate de coronavirus și dacă suferă de infecții ale aparatului respirator. Iată însă, pe larg, ce a decis conducerea Tribunalului Vâlcea:

Art. 1 În perioada 12 martie -31 martie 2020, cu reevaluarea situaţiei şi posibilitatea prelungirii, la Tribunalul Vâlcea se vor judeca numai cauzele urgente, potrivit anexelor la prezenta,cauzele care se soluţionează fără citare, iar în materie penală şi cauzele penale în care termenul de prescripţie se va împlini în curs de un an.

Art. 2 În cauzele aflate pe rol cu termen de judecată stabilit în acest interval, urmează a se dispune amânarea fără a fi permis accesul părţilor şi publicului în sediul instanţei, în şedinţă nepublică şi fără a se dispune citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Necesitatea citării părţilor urmează a fi reevaluată în timp util, în funcţie de evoluţia situaţiei care a generat luarea prezentelor măsuri.

Art. 3. Cauzele urgente se vor judeca în şedinţă nepublică, urmând ca în sală să aibă acces numai părţile şi reprezentanţii acestora, pentru cauza respectivă. 

Accesul persoanelor va fi limitat, astfel încât vor avea acces în instanţă numai participanţii în cauzele urgente şi care se judecă în ziua respectivă.

În acest scop, pentru aceste cauze vor fi întocmite liste de şedinţă separate, care se vor înmâna şi reprezentantului Jandarmeriei pentru a permite accesul acestor persoane. Cu ocazia întocmirii listei de şedinţă cu dosarele urgente, se va stabili ora pentru fiecare dosar în parte.

Art. 4. Programul arhivelor cu publicul se va desfăşura astfel:

a. Depunerea înscrisurilor se va realiza în intervalul orar 10.00-12.00, acestea urmând a fi primite de un singur arhivar, potrivit planificării, la un birou situat cât mai aproape de intrarea în instanţă, acces având maxim două persoane deodată.

b. Pentru studierea dosarelor în timpul programului cu publicul, vor avea acces exclusiv părţile în cauzele urgente, verificarea urmând să se facă de către persoanele desemnate cu primirea înscrisurilor, iar pentru studiul cauzelor va fi permis accesul a cel mult două persoane simultan în fiecare arhivă.

c. Pentru eliberarea de copii legalizate ale hotărârilor sau a copiilor de pe orice alte înscrisuri din dosare, cererile se vor depune în timpul programului, urmând a fi eliberate numai în zilele de joi, în intervalul orar 10.00-12.00.

Art. 5. Procedura de verificare şi regularizare a cererilor de chemare în judecată, precum şi a căilor de atac, se va desfăşura în mod normal, urmând ca stabilirea primului termen de judecată să se facă după data de 1 mai 2020, cu excepţia cauzelor urgente.

Art. 6. Se restrânge prezenţa personalului instanţei la serviciu, în limita necesară realizării actelor urgente, potrivit măsurilor reglementate mai sus. 

​În acest scop, judecătorii se vor coordona cu personalul auxiliar, în legătură cu prezenţa la serviciu.

Art. 7. Se interzice staţionarea persoanelor în interiorul sediului instanţei.

În scopul asigurării respectării acestor măsuri, prezenta hotărâre se va comunica şi dispozitivului de jandarmi care asigură paza tribunalului.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like