VÂLCEA – ACUZAŢIE: Act sexual cu o elevă! PEDEAPSĂ: Un simplu avertisment!

La Vâlcea, orice e posibil. Un caz din zona Berbeşti, care trebuie tratat cu seriozitate, a fost tratat oarecum cu uşurinţă de magistraţii din Horezu.

În anul 2017, tânărul Constantin Genunche – de 20 de ani, din comuna Alunu, era acuzat de comiterea infracţiunii de „act sexual cu un minor”. Mai precis, anchetatorii au descoperit că bărbatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu o elevă de doar 14 ani, din oraşul Berbeşti – M.A.M.

Totul s-a aflat însă, iar părinţii minorei au depus plângere împotriva lui Cosmin Constantin Genunche. Pe fir a Poliţia oraşului Berbeşti, omenii legii aflând că între tânărul de 20 de ani şi eleva de 14 ani a avut loc un singur act sexual oral, ce s-a consumat în data de 27 ianuarie 2017. Anchetatorii spun că minora ar fi consimţit actul sexual, însă fapta tânărului este totuşi destul de gravă.

Genunche a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de la lângă Judecătoria Horezu, el fiind judecat pentru comiterea infracţiunii de „act sexual cu un minor”, iar potrivit art. 220 din Codului Penal, el risca o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Dar ce credeţi? În data de 3 mai 2018, instanţa s-a pronunţat şi nu numai că inculpatul nu a fost condamnat, ci el a fost pur şi simplu iertat de magistratul de caz, care l-a „mângâiat” doar cu o avertizare, deşi omul se pare că şi-a recunoscut fapta.

Iată minuta instanţei:

„Renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Genunche Constantin Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de ‹actul sexual cu un minor›, prevăzută şi pedepsită de art. 220 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 27.02.2017). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului Genunche Constantin Cosmin un avertisment, în sensul respectării prevederilor legii penale pe viitor. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală în referire la art. 25 Cod procedură penală ia act de renunţarea părţii civile M.M.A. – prin reprezentant legal M. Ioana la pretenţiile civile invocate. În baza dispoziţiilor art. 272 Cod de procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru va fi plătit către Baroul Vâlcea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului (195 lei – avocat Luca Maria). În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Genunche Constantin Cosmin la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 163 lei aferentă fazei de urmărire penală. În temeiul art. 276 alin. 6 din Codul de procedură penală admite, în parte, cererea şi obligă pe inculpatul Genunche Constantin Cosmin la plata sumei de 500 lei către partea civilă M.M.A. – prin reprezentant legal M. Ioana, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute cu plata avocatului ales. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Horezu, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.05.2018”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like