VÂLCEA: Bărbatul care a plănuit uciderea fostei iubite, dat pe mâna justiţiei. Vezi cine e!

Vâlceanul care în luna ianuarie 2018 a plănuit cu minuţiozitate uciderea fostei sale iubite a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea. Dumitru Cătălin Traşcă este individul, el întinzându-i o capcană victimei sale chiar în mijlocul unui drum comunal pentru ca apoi să o atace şi să încerce să-i ia viaţa cu ajutorul unui cuţit.  Înscenarea demnă de un film de groază a avut loc în comuna vâlceană Stoileşti, iar, din fericire, femeia a scăpat cu viaţa în urma intervenţiei unui martor, ea fiind totuşi rănită grav

Întreaga poveste a avut loc în ultima zi a lunii ianuarie 2018, în jurul orei 19.30, atunci când Dumitru Cătălin Traşcă a aşezat nişte tufe în mijlocul drumului, ştiind că fosta sa iubită va trece pe acolo cu maşina. Şi aşa a şi fost, iar când Maria Alexandra C. a coborât din maşină, Traşcă a atacat-o.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 31.01.2018, în jurul orei 19,30, inculpatul a blocat drumul comunal ce face legătura între DJ 678H din comuna Galicea şi satul Vlăduleşti, din comuna Stoileşti, jud. Vâlcea prin aşezarea unor tufe de arbuşti pe suprafaţa drumului public, cunoscând că pe acesta urma să se deplaseze persoana vătămată C.M.A. la volanul unui autoturism, cu intenţia de a o determina pe persoana vătămată să oprească autoturismul şi să o agreseze astfel în scopul de a-i suprima viaţa. Astfel, după ce persoana vătămată a oprit autoturismul, nemaiputând să-şi continue deplasarea, în momentul în care a coborât din autoturism, în încercarea de a elibera drumul public, inculpatul  s-a năpustit asupra acesteia, strângând-o de gât, încercând să o sugrume, iar pe fondul rezistenţei şi opunerii victimei, a încercat să-i suprime viaţa cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, acte de agresiune care au fost exercitate atât în interiorul autoturismului, cât şi pe câmpul de pe marginea drumului public, la circa 15 – 20 metri de locul unde se afla oprită maşina, unde autorul a condus-o pe persoana vătămată în încercarea de a duce la îndeplinirea rezoluţia infracţională, actele de agresiune încetând ca urmare a intervenţiei unui martor. În aceste împrejurări, persoanei vătămate i-au fost produse leziuni traumatice atât la nivel cervical, cât şi la nivelul feţei, abdomenului şi a membrelor superioare şi  care necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale de la producere” – susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Trimis în judecată…

Ulterior, bărbatul a fost arestat în urma propunerii procurorilor adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea. Pe numele lui Traşcă a fost emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar procurorii au pus în mişcare urmărirea penală împotriva lui. În data de 28 februarie 2018, inculpatul Dumitru Cătălin Traşcă a fost trimis în judecată, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă ani grei de închisoare.

You May Also Like