VÂLCEA. Femeie condamnată după ce ani de zile a furat curent

Polițiștii din Drăgășani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unei femei care este condamnatăpentru comiterea infracțiunii de furt.

La data de 30 mai a.c., polițiștii orașului Drăgășani au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Drăgășani, pe numele unei femei de 39 de ani, din localitate, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În fapt, în perioada 2015-2017, aceasta a confecționat artizanal instalații clandestine prin intermediul cărora s-a racordat în mod ilegal la rețeaua de energie electrică a orașului, sustrăgând astfel energie electrică.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, din județul Dolj.

You May Also Like