VÂLCEA: Studentul traficant de droguri, condamnat! El cultiva cannabis în grădina bunicii!

Cazul unui tânăr din Vâlcea, student la Facultatea de Agronomie, care cultiva cannabis în grădina bunicii sale din oraşul Bălceşti, i-a uimit pe mulţi. Asta pentru că omul cultiva cantităţi destul de mari de cannabis, dar şi pentru el a păcălit-o pe bătrână, spunându-i ca este vorba de o plantaţie de cânepă pentru fuioare.

Victor Merişescu a fost însă prins de anchetatorii, iar în luna septembrie 2017 s-a trezit la poartă cu mascaţii şi procurorii DIICOT Vâlcea, fiind arestat, iar ulterior trimis în judecată.

Dosarul a fost făcut cu profesionalism de procurori şi de poliţiştii de la SCCO Vâlcea, iar după doar un singur termen de judecată, magistraţii Tribunalului Vâlcea au ajuns la concluzia că tânărul student Victor Meişescu se face vinovat de cultivare şi trafic de droguri de risc. Ca urmare, judecătorii l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Iată minuta instanţei: „Condamnă pe inculpatul Merişescu Victor, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit droguri de risc în formă continuată, prev. şi ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal”.

De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, Merişescu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Lăcusteni, judeţul Vâlcea, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

68 de kg de cannabis, confiscate

În urma procesului pe fond, s-a dispus şi confiscarea celor 68 de kg de cannabis, ce au fost ridicate din grădina de la Bălceşti în urma percheziţiilor. Urmează ca drogurile confiscate să fie distruse.

De altfel, magistraţii au dispus şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile deţinute de inculpat, respectiv: un autoturism marca KIA şi un autoturism marca SUZUKI.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like