Cine și de ce face spume din cauza alianței PSD – PNL

Deciziile luate de PNL și PSD de a negocia împreuna formarea unui guvern au aruncat sistemul oengisto – userist în rabie. AUR, de asemenea. Cele mai mici și radicale reminiscențe ale băsismului – PMP, gruparea Orban, specialistă în înfrîngeri politice, gruparea Liviu Dragnea, frustrată de excluderi, dar și alte structuri periferice ale politicii din România au luat foc. De ce? Pentru că dacă liberalii și pesediștii se unesc fie și într-un proiect de câțiva ani, toate găștile înșirate mai sus, care abia mai strâng voturi, dar se gândesc cum să șantajeze politic cu 5%, devin inutile. Dacă mai adunăm la cele două partide scorul constant al UDMR și voturile minorităților se poate întrevedea o majoritate constituțională (peste 66%)
Ce au în comun PSD și PNL? Vor primari dintr-un singur tur. Sunt partide care au centre de putere și în teritoriu, nu doar la București. Au primari, președinți de consilii județene, deci sunt mai racordați la România reală decât formațiunile care visează cai verzi pe pereți și corupți la fiecare cătun. Nu vor întoarcerea poliției politice de tip Laura Codruța Kovesi. Or mai fi puncte comune, dar peste toate este acesta: au psihologie de partide mari; au mentalitatea istoriei. Acestea au fost de bine.
De rău, pentru că și aici sunt puncte comune cu duiumul. Punctează consistent la capitolul corupție. Au obiceiul să confiște votul popular și să-l deturneze după campanie (și alte partide, asemenea). De multe ori tranzacționează cu interesul național, subordonându-l interesului de partid.
Externe! Aici, în sfârșit, după mulți ani, par să se apropie, sau să fie cel puțin acceptate împreună la guvernare. PSD – ul lui Marcel Ciolacu a găsit, se pare, calea către partidul bine văzut în Europa, așa cum era pe vremea lui Adrian Năstase (care trăgea în țară șapte piei de pe o oaie, dar la Bruxelles avea ușile larg deschise). PNL este apropiat de linia actuală de conducere a SUA, prin Nicolae Ciucă, bine văzut la Pentagon și la Departamentul de Stat, dar și prin Florin Cîțu care are relații în unele eșaloane interesante ale Partidului Democrat. PSD stă bine cu SPD, partidul care va da cancelarul Germaniei.
Sunt șanse să fie bine. Mici, ce-i drept, dar dacă reîncepem cu băsismele de tip ,,aceeași mizerie” sau ,,noul USL”, nu facem nimic. Băsismul și radicalismul de tip AUR și/sau USR sunt în stare de rele mai mari decât alianța PSD – PNL.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like