Pace vouă – NONCONFORMIŞTILOR!

Cum de aţi acceptat cu seninătate (senilitate) – la manifestările din cele două puncte (Victoriei şi Cotroceni) – să participe părinţi cu copii?

Dacă în cadrul altercaţiilor s-ar fi folosit substanţe lacrimogene, paralizante ori apă pentru îndepărtarea manifestanţilor? – şi ceva copii ar fi fost transportaţi la Urgenţă?

Lăsând la o parte haosul şi indisciplina din ţară, cred că legea de bază – cea a junglei – a decimat ordinea firească la lucrurilor prevăzute de legile organice. Cel mai puternic trece de barierele oricărei legi şi îşi face dreptate!

Când o ţară este zguduită de convulsii şi manifestări antiprezidenţiale şi antiguvernamentale, când se ocupă străzile şi nu se mai poate ca românul să circule în linişte, atunci ţara noastră se află în stare de barbarie!

  • Nonconformiştilor – ar fi fost sănătos, social, eficient şi fără niciun risc dacă s-ar fi interzis participarea copiilor împreună cu părinţii la miting. Cum? Funcţionarii publici de la Direcţia Copilului Bucureşti, în echipe mixte cu alte instituţii, ar fi scos din mulţime persoanele şi copiii acestora sau ar fi fost antrenaţi în comunicări non-miting.

Trebuie introdusă în regim de urgenţă o Ordonanţă care să incrimineze ca faptă penală pentru părinţi, rude şi afini care îşi duc copiii la manifestaţii cu participarea mai largă de cinci persoane.

  • Nonconformiştilor – pe voi „vă doare în bască” dacă ţara este în starea barbariei. Norocul nostru este dat de Comisia Europeană care se apleacă riguros asupra instituţiilor româneşti şi care, prin activitatea lor, consolidează democraţia şi monitorizează grupurile de interese atât pe partea nonconformiştilor de dreapta, cât şi de stânga, altfel am fi în situaţia anilor ’90.

Deci un regres total – economic, social, financiar, bugetar, politic etc.

  • Nonconformiştilor – acum este momentul să se facă o revoluţie în domeniul culegerii şi promovării informaţiilor, dar fără radicalism pentru că şi aşa stăm foarte prost. Acţiunea trebuie să-şi autopropună recuperarea pierderilor şi stocării informaţiilor care au provenit de la persoanele ofertante.

Nu trebuie să decapitaţi sistemul de informaţii (exemplul DIPI), singura instituţie competentă în culegerea informaţiilor din interiorul României. Restul instituţiilor au competenţe de colaborare cu M.A.I. Se discută şi se va discuta de „călcatul în picioare” între DIPI şi celelalte instituţii, care de fapt reprezintă dezvoltarea profesională a lor pe linie de autoprotecţie şi autocorupţie din comunităţile unde au competenţă.

  • Nonconformiştilor – vă atenţionez că prin desfiinţarea DIPI s-au pierdut cel puţin 10 ani privind organizarea mijloacelor şi metodelor prin care se culeg şi se promovează informaţiile.

Ec. Ion Stana

You May Also Like