Alarmă falsă cu bomba la nunta de la Măciuca

Un eveniment privat de o asemenea amploare era imposibil să treacă fără evenimente neplăcute. Chiar în timpul cununiei religioase a liderului AUR George Simion cu iubita lui, o amenințare cu bomba a pus sub semnul întrebării nunta. Din câte se pare, s-ar fi primit mai multe e-mail-uri în care se specifica faptul că o bombă ar fi fost amplasată în locația unde aveau loc manifestările.

“Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca a fost amplasată o bombă. La fața locului s-au deplasat polițiști și pirotehniști pentru efectuarea de verificări” – a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.

Ore-n șir, echipele de polițiști și pirotehniști au căutat așa-zisa bombă, iar la un moment dat se vorbea și despre întreruperea nunții și evacuarea persoanelor. Politicianul George Simion a transmis însă că evenimentul va continua, susținând că totul este o farsă.

Ei bine, în final, s-a dovedit a fi alarmă falsă. Poliția Vâlcea a anunțat că ”în urma verificărilor efectuate, nu a fost identificat niciun dispozitiv exploziv”.

Cercetările continuă însă pentru identificarea persoanei care a făcut sesizarea și luarea măsurilor legale care se impun.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like