ALDE Râmnicu Vâlcea, doi preşedinţi şi nicio conducere clară

Deşi se consideră şi este prezentată drept preşedintele organizaţiei ALDE Râmnicu Vâlcea, Iuliana Moise este bătută de statut. De statutul de organizare şi funcţionare, căci la el ne referim, nu la cel social. Biroul judeţean care a numit-o este interimar. Remus Grigorescu este ales. Preşedintele organizaţiei municipale a ALDE nu poate fi destituit decât de Delegaţia Permanentă (for superior Biroului Politic Judeţean). Conform aceluiaşi statut ALDE care îi dă atâtea bătăi de cap Iulianei Moise, Delegaţia Permanentă nu poate fi convocată decât de un birou politic judeţean ales. Or, aşa cum am mai spus, actualul birou este interimar. Aşa că din punct de vedere al statutului, Grigorescu este preşedintele ALDE Râmnicu Vâlcea, iar Moise este impusă abuziv.

Grigorescu ar mai putea fi ,,ras” într-un fel, iar adversarii săi de la judeţ ştiu asta. Poate fi destituit direct de Bucureşti. Numai că şefimea centrală a partidului nu intervine în ,,meciul” de la Vâlcea lăsând lucrurile la voia întâmplării. Nici nu îi destituie pe Remus Grigorescu şi Adrian Buşu, nici nu dau dreptate pe faţă grupării Moise – Lovin. Preşedintele ALDE Vâlcea, interimar şi el, deputatul de Dolj Ion Cupă este depăşit de situaţie. A venit la Vâlcea să arbitreze o luptă internă şi a dat peste un balamuc în care toţi se ceartă cu toţi, într-un partiduleţ care ar avea şansa unui scor bun, dacă s-ar opri păruiala. Este clar că părţile nu vor ceda şi se vede treaba că nici Bucureştiul nu se înghesuie să tranşeze într-un fel sau altul. Aşa că Remus Grigorescu face şedinţe şi se postează pe Facebook din postura de preşedinte al ALDE Râmnicu Vâlcea, iar Iuliana Moise procedează la fel, doar că puţin mai ocult.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like