ALDE Vâlcea, balamuc în formă continuată

Astăzi, 24 iunie 2019, războiul intern a continuat la ALDE Vâlcea. Biroul Politic Județean interimar, condus de deputatul doljean Ion Cupă, a votat excluderea din partid a vicepreședintelui Consiliului Județean Vâlcea, Adrian Bușu, a consilierului județean dr. Ioan Neamu și a consilierilor municipali prof. Remus Grigorescu și Eduard Nuică.

Măsura vine în contextul în care, de mai bine de jumătate de an, ALDE Vâlcea este măcinat de contre interne. Decizia radicală devine interesantă în cazul lui Adrian Bușu, întrucât acesta este vicepreședinte al CJ, iar conducerea interimară l-ar vrea în locul său pe submediocrul Gery Bușe. Sorții nu sunt încă deciși având în vedere că există mai multe precedente în care aleșii locali nu și-au pierdut mandatele datorită deciziilor instanței.

Și mai ciudat este că unul dintre cei excluși este tocmai Eduard Nuică, deși acesta a reprezentat ALDE la alegerile europarlamentare de acum câteva săptămâni. Remus Grigorescu este aruncat peste bord, deși este cel mai bine cotat politician al ALDE Râmnicu Vâlcea în măsurătorile sociologice.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like