BREAKING NEWS! Penelistul Popolan, invalidat de Prefectura liberală Vâlcea

Juriștii Prefecturii Vâlcea au rezistat presiunilor politicie infernale făcute de PNL și au invalidat alegerea lui George Popolan în funcția de viceprimar al Primăriei Dăești. În această comună s-au întâmplat evenimente ce țin mai degrabă de serialul ,,Dosarele X”, decât de administrația publică locală. Fostul primar al comunei, care între timp a fost și consilier personal al primarului, liberalul George Popolan, a devenit viceprimar în ianuarie 2020. 

Traiectoria administrativă a acestui om este ușor complicată. A fost ales primar în 2012, după care a fost destituit din funcție în urma unei condamnări. La alegerile din 2016 a candidat pentru PNL la funcția de primar, deși se afla sub interdicție de preluare a mandatului. Dintr-o hibă a legii, Popolan a putut să candideze și a și câștigat. Mandatul nu i-a fost, însă, atribuit tocmai din cauza deciziei instanței penale. În afară de funcția de primar, liberalul a fost pus și pe lista de consilieri locali pe una din pozițiile codașe. Cum s-a ajuns la aberația prin care a fost ales viceprimar? Toți consilierii de pe listă, până la el, au demisionat, iar el a intrat în Consiliul Local la rând. Când a câștigat alegerile pentru primărie și a cerut să i se atribuie mandatul, Popolan a renunțat automat la funcția de consilier local pe care ar fi putut s-o ocupe. Cu toate acestea, cu voie de la partid, s-a înscăunat viceprimar prin manevra prezentată mai sus, cu acordul partidului.

Și totuși, spre cinstea lor, juriștii au spus nu partidului, iar liberalii din fruntea Prefecturii nu au putut face din alb negru sau invers doar pentru interese de partid. Este una din bilele albe pe care Tiberiu Costea le poate primi în scurtul său mandat de prefect al județului.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like